Productia: SUA, 2007 Regia: Joby Harold In distributie: Hayden Christensen, Jessica Alba, Terrence Howard Distribuit de MediaPro Distribution
Parca nu se mai termina o data invazia de thrillere cu premise si probleme tot mai ciudate, aberante, indepartate de realitate. Cu ploturi atat de complicate – aparent – si de incarcate cu surprize si rasturnari de situatie improbabile incat le pierzi sirul. Sau nici macar nu-ti mai pui problema sa le urmaresti. Asa si cu recentul – si deja discutatul prin alte parti – Sub anestezie. "Opera" a unui britanic (scenarist/ regizor) aflat aici la debut – fapt care se simte, negativ, din toate punctele de vedere. De la recursul la naratiuni din off care sa ii explice spectatorului ce gandesc personajele principale (desi, e adevarat, nu chiar la nivelul de tembelism din soap-uri ca Tanar si nelinistit!) la nevoia de a ingramadi revelatii care ar trebui sa ne dea pe spate o data la 10-15 minute. Precum vezi ca i se intampla eroului necopt Clay, mostenitor al unui mare imperiu afaceristic, desigur in tara tuturor posibilitatilor. Care Clay e Hayden Christenesen, adica Anakin Skywalker in prea-discutata si debila noua serie Star Wars a lui George Lucas. si care de atunci se tot straduieste sa arate ca poate sa joace, cu rezultate variabile – de la nelinistitorul mitoman din Shattered Glass la tanarul cu priviri semnificative si toata gestica si agitatia inutila de aici. Unde, e drept, isi petrece jumatate din actiune paralizat sub anestezie, in timpul unui necesar transplant de cord. In timpul caruia nimic nu merge tocmai cum trebuia si bietul individ, pe langa faptul ca anestezia nu a prins si e treaz, afla si tot soiul de lucruri pe care probabil nu ar fi vrut sa le stie, incepand cu un ditamai complotul impotriva lui. Asta asa, ca sa nu zicem ca n-am mentionat un plot. Care, culmea, functioneaza partial si pe moment. Tocmai din pricina gramezii de rasturnari la care asisti alaturi de personajul aflat in imposibilitatea de a actiona, fapt care te tine in tensiune si te impiedica sa-ti pui prea multe intrebari carcotitoare despre probabilitatea reala, plauzibilitate si alte din astea. Plus ca, vorba eroului care la un moment dat, probabil din plictiseala, iese din propriul trup si se plimba brambura incercand sa atraga atentia cuiva. Ceea ce normal, n-are cum sa faca. Caci totul e in capul lui si el e de fapt pe masa de operatie. In fine… Dincolo de imbecilitatea plot-ului, am spus, trasnaia functioneaza pe moment. Ceea ce nu schimba toate intrebarile care se napustesc asupra ta dupa finalul patetic/ banal. In cap cu o intrebare pe care si-o pune, somnambulic, chiar protagonistul, in timpul uneia dintre (prea) multele rememorari care puncteaza filmul: "Cum de n-am vazut nimic?!". si nu, nu ne referim aici la inteligenta personajului, ci a celor care l-au adus pe ecran.
