Pentru cinematograful anilor ’70-’80 regizorul Costa Gavras ramane un reper esential prin filme ca "Z", 1969 (premiul Special al Juriului la Cannes si Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain), "Missing", 1982 (Palme D’Or Cannes si Oscar pentru cel mai bun scenariu), "Music Box", 1989 (Ursul de Aur – la Berlin) – adevarate modele pentru cineasti si (chiar) cinematografii ce cautau sa practice un anumit tip de film-interventie, puternic angajat politic.
Dupa o eclipsa de creatie artistica in anii ’90, revine pe ecrane cu "Amen", 2002 (realizat in coproductie si cu Romania), incercand sa practice acelasi gen de cinema care l-a facut, odinioara, celebru. Numai ca de asta data suntem in prezenta unui cineast care traieste "drama lui Iulian Apostatul" si a unui film tezist, vetust si sablonard in tot ce spune si, mai ales, in modul cum spune. Surpriza va veni trei ani mai tarziu prin "Le Couperet/Cu doua taisuri", 2005, un thriller social, agrementat cu mult umor negru, unde descoperim ca acest cineast are forta, la 71 de ani, sa se innoiasca stilistic si sa faca un cinema modern, cu priza la public. Si iata acum, in aprilie 2009, Costa Gavras vine la Bucuresti sa-si lanseze, la doua luni dupa premiera internationala, "Paradis in Vest", cel mai personal film al sau – dupa cum marturiseste. Intr-adevar, in acest film regasim multe date din Konstantinos (Kostas) Gavras, nascut la 13 februarie 1933 in Arcadia la Loutra Iraias, si a carui familie a fost nevoita (datorita tatalui – militant comunist, urmarit si arestat de nenumarate ori de politie) sa paraseasca Grecia si sa se stabileasca in 1956 la Paris. Eroul din "Paradis in Vest" vorbeste o limba inexistenta, inventata de scenaristul Jean-Claude Grumberg, dar se numeste Elias (nume cu rezonanta greceasca, pe care, in film, multi il inteleg si pronunta Alias – oare vad in el un Ali si/sau un Alien – strain?!). Si el, asemenea lui Ulise, pleaca pe mare, dar nu ca sa se intoarca in patrie, ci ca sa isi gaseasca o noua patrie, face fata tentatiilor unei Circe (turista germana) sau a iubirii nascande a unei posibile Naussica (vanzatoarea de gaini), se confrunta cu ciclopi moderni (politistii) si traieste drama si umilintele imigrantului, perceput ca un corp strain – "un pericol de invadare a unei societati". "Am dorit ca personajul sa reprezinte chintesenta tuturor celor care sunt obligati sa plece pentru a supravietui… Parisul nu e o alegere nevinovata… Orasul Luminilor, al tolerantei, al culturii. In acest oras am venit si eu, asa cum cu o generatie inainte au venit parintii lui Jean-Claude Grumberg". De fapt, e un film omagiu despre cei care s-au dezradacinat, ca sa se poata inradacina, mai apoi. Dar, pe de alta parte, "Paradis in Vest" e si un film in care Costa Gavras – cineastul ce odinioara marcase repere in istoria postbelica a Artei a Saptea, sta prea ades in umbra unor mari maestri pe care ii admira (Elia Kazan cu America, America, via Gianni Amelio cu L’America – secventa de deschidere a filmului; Charlie Chaplin – vezi reactia si relatia lui Elias cu politistii, Federico Fellini – in episodul magicianului etc.). In orice caz e un film ce merita vazut – mai ales ca pentru noi el contine si multe notatii si conotatii la care ar trebui sa meditam – si nu ma refer aici doar la faptul ca, asa cum arata regizorul, tiganii din film sunt rromi romani.
PARADIS IN VEST
Drama, Franta-Grecia 2009, 1h 50min.
Eden a L’Quest
Regia: Costa Gavras.
Cu: Riccardo Scamarcio, Juliane Köhler, Ulrich Tukur, Anny Duperey.
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Movieplex Plazza, Cityplex) si Cluj (Odeon-Cineplex).
