O franciza moarta si-ngropata
Halloween (Halloween)
Productia: SUA, 2007 z z Regia: Rob Zombie z z In distributie: Tyler Mane, Malcolm McDowell, Brad Dourif, Sheri Moon z z Distribuit de Ro Image 2000, ProRom
Violenta poetic-cinic-tulburatoare a primelor doua realizari regizorale ale rockerului Rob Zombie – House of 1000 Corpses si, mai ales, The Devil’s Rejects – ne facea sa speram ca Halloween-ul sau ar fi putut aduce cate ceva nou si interesant uneia dintre cele mai inspaimantatoare si inexplicabile personaje negative ale ultimelor decenii. Filmul face parte dintr-o practica la moda: cea, de traditie recenta, a revigorarii francizelor horror candva de succes. Asa ca, in speranta stoarcerii din ele a ceva bani, se mai cloceste inca un episod in care Raul cel de neoprit e iar resuscitat pentru a baga, din nou si din nou, lumea in sperieti. De la cultissimul film care facea in 1978 din John Carpenter unul dintre
maestrii esentiali ai genului, psihopatul Michael Myers, ce isi incepe cariera ucigasa la frageda varsta de zece ani, intr-o noapte de Halloween, a tot revenit si si-a tot facut de cap pe marele ecran. In ceea ce priveste acest nou Halloween, proiect al lui Rob Zombie (regizor aflat, alaturi de indivizi mai putin talentati ca Alexandre Aja si Eli Roth, in varful unui nou val ultra-sangeros si dur de horror-uri viscerale din ultimii ani), trebuie sa spunem ca macar denota ambitie: el se voieste un soi de prequel amestecat cu o refacere a primului Halloween. Ideea fiind sa il explice putin pe Michael Myers si perpetua lui nevoie de a face bucati pusti aflati in plina si tembela explorare a propriei sexualitati. Ceea ce, evident, e grav pentru ca tot spilul cu Myers si al altora ca el e ca nu au nevoie de explicatii, justificari si psihologie. The Shape, cum i s-a mai spus inca de la prima incarnare, e Raul pur si absolut, fara constiinta si constienta. El e forma neclara intrezarita in amurg printre copacii si garduletele pasnice ale suburbiei americane ori de aiurea, esentializarea si intruparea unor spaime atavice despre Raul care pandeste mereu mult mai aproape decat te-ai astepta si
care poate lovi oricand. De aici porneste problema cu acest remake. Poate i-am fi putut trece cu vederea jocul jalnic al actorilor – e, intr-un sens, chiar una dintre placerile vinovate ale acestui tip de "realizari" cinematografice. Am fi putut ignora chiar si imaginea epileptica de-a dreptul, care anuleaza orice putinta de tensiune si suspans, ingrediente esentiale ale unui gen in care e vital sa nu stii cand si unde va lovi criminalul – or, aici el e anuntat de fiecare data de rotirile aberante ale camerei si cres-cendo-urile muzicale in ritm heavy metal. Pana la urma, dincolo de faptul ca evita fiorii si orice fel de surpriza, domnul Zombie oferea destule carnuri ciopartite in prim-plan cat sa prezinte interes macar pentru fanii genului – care nu, nu sunt cu totii niste obsedati si psihopati ascunsi – si, apoi, e mult mai bine sa te defulezi vazand filme! Dar sa ii dai lui Myers un chip copilaresc, blond si lipsit de expresie, indelung explorat, pret de o jumatate de ora, in care ne sunt radiografiate traumele familiare si scolaresti ale viitorului asasin in serie, deja pasionat de torturat si disecat animale si confectionat de masti care sa-i ascunda ochii goi… Ei nu, asta nu! Niciodata! Ca sa nu mai amintim de familia lui: o familie de taranoi, cu o mama tarfa-stripteuza (jucata chiar de frumoasa nevasta si actrita-fetis a regizorului, Sheri Moon), un tata vitreg abuziv, paralitic si alcoolizat (Ronnie White), o sora mai mare cam curvistina… Povestea asta e atat de stereotipa ca nu-ti vine s-o crezi. si nu explica absolut nimic. si mai penibila e de-talierea izolarii semi-catatonice a lui Myers, interpretat ca adult de o namila incovoiata de spate (Tyler Mane), care il face sa aduca mai mult cu alt redneck serial si casapitor de pustime – Leatherface – cel din multele Texas Chainsaw Massacre-uri. si ii da, in plus, si un aer retard care ii cam taie potentialul de ingrozire a spectatorului. Sa nu mai pomenim de idiotenia psihiatrului jucat brambura de Malcolm McDowell, de o aparitie aiurea-n tramvai a lui Udo Kier si o alta a lui Chuckie – Brad Dourif. si ce sa mai zicem de juna Danielle Harris, cea care fugea de zor de Myers si in episoadele 4 si 5 ale francizei, si care aici are posibilitatea, fiindca a mai crescut, sa-si expuna generos bustul in timp ce urla tavalita pe podele!?! Plus ca mai sunt ceva trimiteri vizand o denaturata iubire familial/ frateasca. In concluzie, decat o asemenea resurectie, mai bine il lasau pe Myers sa putrezeasca linistit in memoria colectiva! Trist.
O trasnaie simpatica
Evadare din morti (Rise)
Productia: SUA, 2007 z z Regia: Sebastian Gutierrez
z z In distributie: Lucy Liu, James D’Arcy, Robert Forster z z Distribuit de New Films Romania
Tematic si mitologic vorbind, e aproape imposibil sa mai gasesti ceva nou de spus in subgenul filmelor cu vampiri. Ceea ce face prima jumatate a acestui thriller noptatic si cu ceva accente horror cu atat mai surprinzator. Mai ales ca vine de la un regizor ce semna acum circa un deceniu, la debut, un policier interesant – Judas Kiss. In Rise/Evadare din morti, Sebastian Gutierrez reuseste, pret de vreo trei sferturi de ora, sa lase in urma multe dintre cliseele mortilor umblatori si sugatori de sange. Da, cei cativa pradatori – peste care da, in urma unui reportaj, mai curand accidental, jurnalista jucata fara aplomb, de suportabil de frumoasa Lucy Liu – sunt aristocratici, cruzi si manierati. Dar ei isi aleg victimele cu precadere din randurile adolescentilor tulburati si vrajiti de miturile vampirice – bifand pe traseu si fata gotic-confuza a unui politist (Margo Harshman). Apoi acesti vampiri nu par sa explodeze sau sa se autoincinereze cand sunt expusi luminii solare sau raniti in inima. Iar partea cea mai interesanta e chiar transformarea in creatura a noptii, doritoare de sange, a prea-curioasei ziariste. si e greu sa-ti amintesti cand (daca vreodata) a mai fost radiografiata atat de percutant "reinvierea" damnata ca sevraj atotstapanitor, cu toate simptomele dependentei nesatisfacute de droguri: transpiratie, tremurat incontrolabil al mainilor s.a. E drept, restul povestii evolueaza mult mai predictibil si tributar poncifelor genului, urmarind paralel doua cautari razbunatoare: furia ziaristei care nu-si poate tolera noua conditie si porneste sa-i extermine crud si aplicat pe toti cei responsabili si, respectiv, cea a politaiului vaduvit de zanateca lui ploada, care umbla la fel de hotarat dupa un soi de revansa cat mai dura. Dincolo de o anume poezie albastru-metalica si noctambula a imaginii, de montajele alerte si de interpretarile actoricesti care in tipul asta de filme sunt cel mai adesea de trecut cu vederea, Rise e surprinzator de articulat si chiar interesant, mai ales in primele trei sferturi de ora. Apoi, pe masura ce se avanta tot mai puternic pe teritorii demult si mai bine batatorite, filmul devine banal si oarecare – totusi, pe alocuri, se mai salveaza prin plastica sumbra si muzica. Plus o aparitie-surpriza si socant de sedata a intunecatului rocker Marilyn Manson in chip de barman redneck, sters si oarecare. Pe scurt, un filmulet de duzina, dar mai bun decat am fi avut dreptul sa speram de la un gen atat de des si aiurea "calcat".
O Angelina mexicana
Speranta moare ultima (A mighty heart)
Productia: SUA, Marea Britanie, 2007 Regia: Michael Winterbottom z z In distributie: Dan Futterman, Angelina Jolie, Archie Panjabi, Mohammed Afzal
Distribuit de Ro Image 2000
Michael Winterbottom e genul de regizor de la care nu sti niciodata ce sa astepti. si nu se dezminte nici cu aceasta pagina de istorie contemporana. Pentru ca povestea lui Daniel Pearl (Dan Futterman), jurnalistul evreu rapit si apoi executat de teroristi in Afghanistan, e cat se poate de reala si a tinut stirile tv si prima pagina a ziarelor un timp. Pe regizor il intereseaza insa mai mult drama de familie, a sotiei insarcinate ramase in urma – o Angelina Jolie bruna si carliontata. si haosul unei tari in plin razboi, panoramata in cadre fluide, albastru-metalice, punctand permanent istoria principala a cautarilor disperate si a incercarilor confuze de lamurire a disparitiei ale carei circumstante exacte nu vor fi, desigur, niciodata cu adevarat clarificate. Drept care Winterbottom nici nu pluseaza incercand sa aglomereze ipoteze. El pur si simplu se straduieste, pe urmele cartii scrise de adevarata Marianne Pearl, sa surprinda zilele agonizante de telefoane, asteptari, nervi, sperante si, finalmente, furie disperata. Evident ca a o distribui pe Angelina Jolie in rol de mexicanca e, pana la urma, o fita doar partial justificata de neasteptata retinere a interpretarii actoricesti a doamnei Brad Pitt! Dar asta e alta poveste. Ca si faptul ca naratiunea incoerenta, fragmentata pare potrivita cel mult sa oglindeasca mizeria si anarhia tarii talibane proaspat eliberate. Un film de vazut ca ipoteza/variatiune pe o drama reala si actuala. Dar care nu explica mare lucru – de ce ar face-o, pe de alta parte?! si nici nu foloseste prea mult.
