Desi traieste si lucreaza in Germania, desi picturile fac parte din colectii
aflate in Germania, Olanda, Italia, China, pictorul Emil Ciocoiu isi trage
seva din dealurile si campiile judetului in care s-a nascut, Gorj.
Simt ca ma leaga de Romania un filon greu de descris, seamana cu ce spunea Blaga, acea prima gura de aer pe care o tragi in piept intr-un loc anume, o respiratie de natura spirituala. Apoi, e locul in care m-am nascut, o regiune de deal si ses, de aceea ma simt atras de reliefurile calme, armonioase si nu pot picta munti. si in Germania traiesc intr-o regiune asemanatoare (Aachen). In 1980, cand am ajuns pe dealul Lousberg era sa scap volanul din mana. Eram socat! In mod inexplicabil visasem acel loc in urma cu vreo sapte ani si asta m-a determinat sa aleg sa traiesc acolo. Am plecat din Romania pentru ca-mi lipseau libertatea de miscare si de cautare. Un artist complex nu poate trai fara sa vada Capela Sixtina sau Muzeul Louvre. Imi amintesc ca eram profesor de desen la o scoala din Lehliu si un elev m-a intrebat intr-o zi cum pot sa vorbesc cu atata patos despre "Rondul de noapte" a lui Rembrandt, daca n-am vazut-o niciodata. Parca a cazut un zid peste mine.
Ajuns in Germania, m-am trezit in alta lume. Am stat de vorba cu mine insumi, zile in sir intrebandu-ma cine sunt si ce-as putea sa fac cu pictura mea. Mi-am gasit resursele in copilarie, in acea sinceritate si naivitate am gasit elementul care m-a sustinut in cursul creatiei: campiile infinite. A fost o serie care a durat cam zece ani si prin care aduceam la lumina sentimentele copilariei filtrate prin experienta maturitatii. La fel s-a intamplat si cu orasele fara sfarsit, orase vazute de sus, pictate "in perspectiva pasarii", cum s-ar traduce din germana. Toata aceasta perioada de zece ani, in care am pictat peisaj, mi-a satisfacut si dorul de casa. Am o legatura speciala cu natura, nascuta in copilarie si de atunci pastrata ca permanenta si inepuizabila resursa. Timp de sapte ani, dupa absolvire, am acumulat, practicat si experimentat pictura mergand pe urmele clasicilor care o pictasera, Lucian Grigorescu sau Darascu. Am incercat sa gasesc sursele care i-au stimulat fie la Babadag, fie la Jurilovca sau la Comana. Asa a venit si succesul. Am fost apreciat de maestrii Gheorghe saru, Ciucurencu, Piliuta, am fost incurajat si in 1974 am primit bursa Aman. Aveam succes, dar n-aveam libertate.
In 1989 m-am intors catre elementul om. A fost un fel de revelatie. Calatorind la Ierusalim am vazut Zidul plangerii. De o parte a sa evreii se loveau cu capul de zid, de cealalta musulmanii se prosternau la pamant. si de o parte si de cealalta erau tot oameni. In Germania zidul Berlinului despartea pe german de german, in Europa comunismul cladise atatea alte ziduri. M-am intrebat ce-or avea oamenii in cap de nu darama zidurile. Am fost intotdeauna impotriva pasapoartelor, a granitelor, a barierelor mentale sau de orice natura. Asa am inceput sa pictez oameni, multimi care creeaza, in miscarea lor, forme simbolice: crucea, amfiteatrul, clepsidra, menora. In tabloul intitulat "Dias-pora" toate aceste simboluri se intrepatrund, e viziunea mea despre o globalizare fara pierderea identitatii, doar fenomenul migra-tiei e vechi de cand lumea. Astfel crucea crestinilor e ca o axa catre infinit, menora e formata din evreii care o citesc. Doar cartea aduce lumina. Spirala musulmanilor este drumul la Mecca, iar clepsidra, prin care curg oameni, este simbolizarea reincarnarii budhiste. Ma simt cetatean european. Am avut sansa de a expune la Palatul Berlaymont al Comisiei Europene, reprezentand atat Germania, cat si Romania, pe vremea cand aceasta nu intrase inca in UE. si pe romani ii cred pregatiti pentru Europa, cel putin din punct de vedere sufletesc. Practic, mai sunt neclaritati legate de functionalitatea mecanismelor, de stucturi. si cultura are un mare rol, toate marile civilizatii au ramas in istorie prin cultura lor.
In 1996, cand am expus in Romania, prima data dupa 1989, am avut un sentiment de recuperare
a trecutului la care s-a adaugat bucuria pentru caldura cu care am fost primit. Acum, dupa zece ani, imi continui si imi confirm europenitatea, atat mie insumi cat si picturii romanesti.
Timpul liber al artistului se intrepatrunde deseori cu cel de lucru. Imi place sa calatoresc, sa vizitez muzee, ma intereseaza muzica, nu degeaba se spune ca pictura are muzicalitate. De curand am fost invitat sa expun pe un vas care efectua o croaziera pe Mediterana. Au fost niste zile minunate in care muzica, pictura si loisir-ul s-au imbinat intr-un mod fericit. La Florenta, cand am expozitii, se organizeaza discutii cu publicul si mi se pare foarte interesant felul in care oamenii percep temele picturilor mele. In fine, ma atrag si conversatiile interesante, de exemplu cele cu filosoful Hans Küng. Timpul liber e un minunat prilej de a mai invata cate ceva.
