Cand era un copil, Melania Medeleanu isi facea rochii din esarfele mamei sale sau defila in fata blocului cu cascheta militara a tatalui. Astazi, colectioneaza "Micul Print" in toate limbile pamantului. Va invitam sa descoperiti o alta Melanie fata de cea pe care o vedeti zilnic la pupitrul stirilor de la Realitatea TV.
Imbracata intr-o rochie siclam, cu o ghetuta neagra intr-un picior si cu un pantof rosu cu toc (propriu si personal!) in celalalt, Melania Medeleanu schiopateaza de colo-colo prin sufrageria creatoarei de moda Doina Levintza, locul unde sotul acesteia, Dan Coma, isi expune pantofii, posetele si portofelele… "Trebuie sa-l gasim! E pe aici pe undeva!", spune Doina Levintza care trece rapid dintr-o parte intr-alta. Suntem sapte oameni cautand perechea ghetutei din piciorul stang al Melaniei. "Ah! Pantoful este la pozat, in alta parte!", ne anunta Dan Coma, noi ne amuzam copios… mai putin Melania careia nu-i prea place stresul provocat de sedintele foto. Eu zic ca nu am chinuit-o prea mult desi Doina Levintza ne-a lasat sa abuzam de fiecare coltisor al casei sale, in care te simti ca intr-o adevarata "casa cu povesti" – dar la a treia tinuta, cand nu-i iesea cocul pe care si-l dorea, Melania s-a uitat la mine zicandu-mi: "Tu lasa-ma in pace! E numai vina ta!". Ii zambesc si ma fofilez rapid… nu de alta dar avea acea privire amenintatoare, iar lucruri de aruncat in directia mea se gaseau berechet! Si nu vroiam sa ramanem doar cu pozele si fara interviu. Mai ales ca interviul acesta s-a nascut greu: ne-a luat cam o luna de zile pana am reusit sa ne sincronizam programele. Initial mi-a fost frica ca Melania va refuza cererea noastra de interviu pe motiv ca a mai fost protagonista unui material in paginile suplimentului "Timpul liber" anul acesta.
Da, este unul dintre acei oameni de televiziune care nu-si doresc o expunere continua, mai ales cand nu sunt lucruri noi de zis. Dar a acceptat!
Cam pe la ce varsta ai inceput sa "abuzezi" de hainele mamei?
Melania Medeleanu: Am pornit devreme, cu pantofii ei roz si esarfele (zeci!!) de matase pe care numai eu stiam cu cata atentie le impatuream, nu care cumva sa-si dea mama seama ca iar le-am transformat in rochite. Ei, da, e drept ca se vedeau urmele boldurilor, dar mama n-a observat niciodata. Doar ca, nu stiu de ce, nu le prea mai purta (rade!). Mai tarziu, in adolescenta, am putut sa inteleg si sa apreciez faptul ca un spatiu de care eu aveam intotdeauna nevoie era plin cu haine… de cand era mama fata. In liceu am purtat cu mult drag rochite din tineretea mamei mele. De la tata n-am imprumutat decat… cascheta militara cu care faceam parada in fata blocului cand el nu era acasa.
Ce-ti placeau mai mult: pantalonii sau rochiile, pantofii cu toc sau cei fara toc?
M.M.: Cred ca fiecare fetita are o fascinatie pentru conduri. Le inalta, le implinesc intr-o clipa visul de-o viata: sa fie mari! Ma uit si la prietenele mele, Mara si Anita, de opt si sase ani, care, atunci cand vin la mine, fac primul popas in fata dulapului cu pantofi. Apoi dau iama in margele si-mi ia cate trei zile sa le adun de prin toate colturile casei.
Atunci cand copiii extrag hainele parintilor din sifonier au diverse motive – unii vor sa faca parada modei, altii sa fie printi sau printese, altii doar sa-i imite pe cei mari. La tine, cum au stat lucrurile?
M.M.: In copilarie ma jucam de-a artista. Aranjam toate papusile pe scaune, ca la spectacol, ma imbracam "de scena" si le cantam. Apoi le multumeam nespus pentru flori si ovatii si, desigur, la cererea insistenta a publicului, bisam. Uneori de trei-patru-cinci ori pana cand auzeam cheia in usa si nu stiam cum sa ma descotorosesc mai iute de costumatie. De cele mai multe ori, bietele haine stateau inghesuite pana a doua zi dimineata, cand pandeam plecarea mamei si o luam de la capat. Deh!, suflet de artist!
Fardurile mamei erau si ele necesare?
M.M.: N-am stiut ce inseamna farduri pana la sfarsitul liceului, cand am inceput sa ma machiez… la televiziune. Mama nu s-a fardat niciodata. Si azi duc cu ea munca de lamurire pentru un strop de rimel. Si totusi, abia acum imi dau seama ca fardul n-ar face decat sa-i ascunda frumusetea.
Te-au certat ai tai vreodata pentru aceste mici sotii?
M.M.: M-au certat ai mei de miliarde de ori, dar nu pentru asta. Nici ca adolescenta n-am avut mari probleme legate de vestimentatie. Asta pentru ca pasiunea pentru moda m-a parasit devreme, singura preocupare in acest sens fiind aceea de a ma imbraca decent.
Tu ai avut norocul sa traiesti o copilarie frumoasa si cand spun asta ma refer ca traiai inca in lumea basmelor. Astazi basmele au fost inlocuite de tot felul de desene animate mai mult sau mai putin violente…
M.M.: Fiecare generatie are eroii sai. Astazi trebuie sa fii… om mare sa nu stii cine-i Hanna Montana. Ce e grozav e ca, totusi, "clasicii" desenelor animate, Tom si Jerry, Frumosa si Bestia, Donald sau Popey marinarul raman printre povestile cu care orice pitic isi poate desfata copilaria.
Apropo de basme: care au fost autorii tai preferati? Dar personajele preferate?
M.M.: Am un frate mai mare care a inteles de mic ca "sa fii foarte mic", cum eram eu, e pierdere de vreme, asa ca s-a oferit cu generozitate sa-mi impartaseasca din experienta lui. Astfel, atunci cand am invatat sa citesc, primele carti pe care le citeam erau cele pe care le citea el: romane politiste. Am inceput cu "Buna seara Melania" si "Cianura pentru un suras" ale Rodicai Osog-Brasoveanu sau cu aventurile capitanului Apostolescu, eroul lui Horia Tecuceanu. Abia cand era clar ca nu pricep mare lucru m-am intors spre povesti si am apreciat la adevarata valoare "Cenusareasa" si "Alba ca Zapada si cei sapte pitici".
Stiu ca esti pasionata de "Micul Print" a lui Antoine de Saint-Exupery. Cate carti ai adunat in aceasta mica colectie princiara?
M.M.: Am trecut deja de 30. Pentru ca prietenii mei sunt calatori, am ajuns sa detin mai multe exemplare in aceleasi limbi (rade!). Din Europa imi mai lipsesc doar tarile baltice, Norvegia si Lichtenstein. Anul asta am primit de la vecina mea scriitoare un exemplar minunat, foarte vechi, romano-francez salvat dintr-un incendiu, cu urmele flacarilor pe el.
Dar de ce "Micul Print"?
M.M.: E o carte foarte speciala pe care o poti citi, cu intelesuri diferite, si ca pitic si ca adult. Pe mine ma face de fiecare data sa zambesc. Atunci cand mi se pare ca totul e prea complicat si prea agitat, pot s-o deschid, la intamplare. La orice pagina voi gasi un adevar simplu de care m-am indepartat. De pilda: "Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor" sau "Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit".
Ai castigat la un moment dat un concurs de literatura la un post de radio…
M.M.: Ramanem deci la copilarie… (rade!)
Evident! De ce nu? In ce a constat concursul?
M.M.: Se intampla cu jumatate de viata in urma, pe la 15 ani. Ni se dadea o tema si fiecare "broda" pe tema respectiva. Un juriu analiza toate textele si alegea un castigator. De doua ori la rand s-a nimerit sa fiu eu acela. Ar fi putut ramane un simplu concurs de literatura. Din fericire, pentru mine a insemnat o imensa sansa. Cum premiul consta in a-ti citi lucrarea pe post, a fost primul meu contact cu microfonul, mi-am auzit prima oara vocea in casti. Am descoperit radioul si mi-a placut atat de mult incat am ramas. De-aici pana la televiziune a mai fost un singur pas…
In ultima vreme mai ai timp de lectura? Care sunt ultimele trei titluri pe care le-ai citit?
M.M.: "Imparatul mustelor" a lui William Golding, "Jurnal de bord" al lui Dan Goanta (Dumnezeu sa-l odihneasca!) si "Memoriile lui Valeriu Anania". Cate cinci pagini in fiecare zi inainte de culcare imi par un triumf. Sambata, cu cate 50-100 e deja dezmat!
Care sunt scriitorii tai preferati?
M.M.: Imi place mult Marin Sorescu ("Trei dinti din fata" sau "Iona" sunt bijuterii pe care le poate purta oricine la pret accesibil), mi-e foarte drag Neagu Djuvara (un povestitor desavarsit) si daca-mi dai voie sa pun si un alt poet pe lista, Constantin Cretan. Daca va intrebati "Cine????" va recomand sa mergeti ACUM la librarie! O sa descoperiti versuri de o frumusete coplesitoare.
Ti s-a intamplat sa incepi o carte pe care sa nu o poti termina?
M.M.: Da! Am inceput acum mai bine de jumatate de an sa citesc o carte care mi-a fost recomandata ca extraordinara – Farreed Zakaria, redactor sef al revistei Newseek: "Viitorul Democratiei". Sta si azi pe noptiera privindu-ma reprobator. Pur si simplu nu intra. Poate ca e prea multa politica in jurul meu si vreau o pauza. Cred ca fiecare carte are momentul ei. Daca nu azi, poate maine. Sau pur si simplu ziua in care , in lupta cu indoielile tale, te va invinge. Si daca nu, ai o scuza buna: erai la intalnirea cu o alta carte!
O sa fii o mica printesa la gala decernarii premiilor "Zece pentru Romania"?
M.M.: Nu, deloc. O sa fiu una dintre cele doua gazde. Imbracata frumos si impodobita cu ganduri bune, asa cum se cade sa fii cand primesti oaspeti.
Cum ai primit aceasta propunere? Ti s-a parut un "job" oarecare sau ai fost magulita?
M.M.: Mihai Tatulici rade de mine de cate ori se apropie momentul si-mi spune, ca la armata: AMR (n.a. – au mai ramas) – noua, opt, sapte… acum, iata, cinci ani. Sigur ca prezenta mea pe acea scena an de an, in conditiile in care am in jurul meu colege si mai frumoase si mai carismatice decat mine e o dovada de incredere si ma straduiesc mereu sa fiu la inaltimea asteptarilor. Nu, nu e deloc un job oarecare. Cand reusesc sa privesc in ochi fiecare om din sala si sa-i vad zambetul, semn ca totul e ok, incep sa se mai risipeasca emotiile. E drept, asta se intampla de obicei cand spectacolul se apropie de sfarsit.
Incearca "Zece pentru Romania" sa schimbe ceva?
M.M.: Nu incearca sa schimbe nimic. E o fotografie a valorilor la un anumit moment. Ce reuseste, sper eu cel putin, sa faca "Zece pentru Romania" e sa ne provoace sa ne gandim si sa ne raportam noi insine la valori, la oamenii care ne plac, sau sa ne intrebam daca suntem pe drumul cel bun al valorilor.
Exista si categorii dedicate oamenilor politici. Mai era nevoie de ei si aici?
M.M.: Eu tot mai sper c-o sa se mai nasca un Bratianu, un Iorga, un Titulescu, un Iuliu Maniu, repere in viata politica si culturala. Si daca nu-i avem inca, tot binevenita e categoria. De ce nu-i avem si ce trebuie sa facem pentru ca ei sa apara? Primul pas pentru un raspuns e totusi sa-ti pui intrebarea.
Uite, sa zicem ca poti face aici un top personal "Trei pentru Romania". Care ar fi cei trei alesi?
M.M.: Neagu Djuvara, Marie-Rose Mociornita si Dan Puric, oameni care ma fascineaza prin sarm, inteligenta, modestie.
Se incearca acum aducerea acasa a arhivelor postului de radio Europa Libera. Te-ai implicat si in acest proiect. De ce?
M.M.: Pentru mine Europa Libera ramane un model de jurnalism. Daca mai multi jurnalisti de azi ar aplica macar jumatate din standardele de moralitate si profesionalism pe care le avea Europa Libera, insasi societatea noastra ar arata altfel. Mult mai corecta si mai curata.
De ce este important ca arhivele Europei Libere sa ajunga la Bucuresti?
M.M.: E o parte importanta din istoria jurnalismului romanesc, o parte importanta din istoria noastra. Dramele societatii romanesti sub comunism pot fi mult mai bine intelese prin studierea fenomenului Europa Libera.
Fotografii: Hylarstudio
Vestimentatie: Doina Levintza
Accesorii: Dan Coma
Make-up artist: Andreea Chivoiu
