Va recomandam un cinema in aer liber
E-Uranus
Toamna nu-i ca vara! stim asta cu totii si o stie foarte bine si Constantin Fugasin – project manager la E-Uranus, care continua cu perseverenta si tenacitate sa se ocupe de buna desfasurare a programului de filme de la acest singur cinema in aer liber din Bucuresti. Desi meteorologii au prezis un inceput de toamna cu mult soare si temperaturi foarte ridicate, realitatea e insa alta si la E -Uranus se aduna numarul serilor cu spectacole suspendate din cauza ploilor. Dar, cu o experienta de patru luni in spate (inagurarea acestui cinema s-a facut in mijloc de mai, cu ocazia Festivalului de Film European), Constantin Fugasin e destul de optimist: "In 120 de zile (din care 20 ploioase) am prezentat aici 138 de filme, dintre care 25 de titluri sunt romanesti, 40 europene, 9 de pe alte continente si restul americane. Desi nu am privilegiat blockbusterele – doar o avanpremiera Cu piratii din Caraibe 3 si inca vreo doua, trei filme de acest fel – numarul de spectatori la E-Uranus a fost multumitor. In medie 80 pe seara, ceea ce pentru Romania e foarte bine, adica de patru ori mai multi decat in salile obisnuite de cinema si de trei ori mai multi decat in salile de Mall". Cinematograful in aer liber isi va inchide portile in seara de 5 octombrie cu Bal Can Can, un film din programul Focus: Tarile balcanice, ce vine sa se adauge listei cu Focus-urile deja programate si consacrate cinematografiilor din Italia, Spania, Germania, America Centrala si de Sud sau Franta. De fapt, cinematografia franceza a beneficiat de doua programe Focus. Astfel, in aceasta seara de joi, 20 octombrie, in cadrul Focus Classics – Franta puteti vedea de la 20.30 (daca nu ploua) Copilul (L’Enfant) – o coproductie Franta – Belgia semnata de Jean-Pierre Dardenne si Luc Dardenne si castigatoare a Palme d’Or Cannes 2005. Iar de vineri, 21 pana joi, 27 septembrie, in fiecare seara de la 20.30 este programata productia romaneasca 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (pentru cunoscatori 432), castigatoarea de anul acesta a celebrului si mult ravnitului trofeu cannez. Daca ploua si vreti, totusi, sa o vedeti (si e musai!), atunci puteti merge, spre exemplu, la spectacolele din salile de cinema de la cele trei Mall-uri bucurestene, sau in cele 20 de sali de cinema din tara sau in cele 15 sali de Case de cultura (in localitatile unde nu mai
exista cinematografe).
si asta, deoarece….
Premiere cinematografice
Palme d’Or-ul lui Mungiu in sfarsit pe ecrane
4 luni, 3 saptamani si 2 zile
Productia: Romania, 2007
Regia: Cristian Mungiu
In distributie: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov,
Alexandru Potocean, Ion Sapdaru, Teodor Corban
Distribuit de Mobra Film
Oare ce s-ar mai putea zice in plus despre Palme d’Or-izatul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile al lui Cristian Mungiu, dincolo de faptul ca apartine acelui tot mai rar cinema care nu inceteaza sa te bantuie mult timp dupa ce luminile s-au aprins si, mai ales, in contextul debordand de atractii al Cannes-ului, cand multe alte realizari au incercat sa-ti atraga atentia?! Principalul este ca acum, la patru luni dupa triumful cannez, al doilea lungmetraj al regizorului (dupa Occident, 2002) ajunge si pe ecranele romanesti. si ca are chiar o strategie inedita de promovare – dupa rulajul prin sali, va fi prezentat si intr-o serie de locuri, care nu mai au cinematografe (din pacate, extrem de numeroase), fiind proiectat in caminele culturale ale respectivelor localitati. Cum ar veni, in sfarsit, o idee concreta si, speram, viabila pentru a impulsiona publicul autohton sa mearga si la productii nationale; dintre cele care sa merite, desigur.
Dar sa revenim la film. Povestea unei prietenii dezechilibrate, a unui avort ilegal, a unei lumi (comuniste) inca mult mai prezenta decat ne-ar placea sa credem, s-a impus firesc drept varf al unei competitii inegale si ar trebui sa cucereasca si, mai ales, sa puna pe ganduri si audientele locale. Atunci, in mai, a fost indelung aplaudat si, dupa proiectia din a doua zi a festivalului, practic nu a existat moment in care sa nu fie in centrul discutiilor si pariurilor. S-a vorbit mult mai ales despre efectul pe care 4 luni, 3 saptamani si 2 zile il are asupra spectatorului. Te haituieste cu planurile lungi, impecabil filmate din mana de Oleg Mutu, preponderent in lumina naturala si nu-si paraseste nici o clipa eroina (formidabila Anamaria Marinca) aflata intr-o cursa contra cronometru pentru a-si ajuta o colega si prietena aflata la ananghie (pentru cine a trait pe alta planeta in ultimele luni), incercand sa faca un avort tardiv in lumea sumbra a ultimilor ani ai regimului comunist romanesc, cand, se stie, acest lucru era interzis si aspru incriminat de lege. Inceput precis, in claustrofobele camere minuscule de camine studentesti filmul creioneaza ferm si succint din cateva imagini si franturi de dialoguri, o lume pe care prea multi par sa si-o aminteasca in tonuri mult mai roze decat a fost: de la jumatatile de fraza lasate in suspensie, pentru ca nu stii niciodata cine ar putea auzi, la traficul de tigari, deodorante si alte "bunuri de consum" greu accesibile in acele vremuri si la complicitatea discreta a celor doua prietene, Otilia si Gabita (Marinca si, respectiv, Laura Vasiliu). si e unul dintre marile merite ale regizorului si scenaristului Mungiu ca iti lasa libertatea de a citi cum vrei aceste mo-mente, fara sa iti impuna vreo grila, morala ori altminteri. Tensiunea atmosferei nu scade nici o clipa, rezonand permanent in urmatoarele secvente ce articuleaza traseul aproape initiatic al eroinei – de la intalnirea clandestina cu misteriosul si pe drept paranoidul domn Bebe (un Vlad Ivanov extrem de dificil de citit), la care ea, Otilia merge in locul prietenei Gabita, pentru rezolvarea incurcaturilor legate de gasirea unei camere si preliminariile asteptatei "operatii". Impersonala si inspaimantatoarea camera de hotel, unde pericolele pandesc la tot pasul (priviri indiscrete, o vizita neasteptata, vreun semn cat de mic lasat in urma s.a.) este de altfel teatrul unei bune parti a povestii, ceea ce transforma 4 luni… intr-un veritabil huis clos tot mai infricosator, dandu-i chiar ceva din lustrul si adrenalina unui thriller psihologic. Iar scene precum cea a interactiunii celor trei – tinerele si sinistrul performer al operatiei – in hotel, dar si lungul moment de la masa in familia iubitului eroinei, cresc exponential izolarea si panica, stilul lent de filmare reflectand perfect tortura si angoasa resimtite. Pentru ca, finalmente, filmul lui Mungiu este asemenea unei descinderi In Infern, in care de la un punct nu mai exista cale de intoarcere sau salvare, iar protagonista trebuie sa faca fata tot mai grelelor decizii si situatii in care au impins-o prietenia si hotararea de a prelua, practic, intreaga povara a unei amice nu foarte responsabile, care se multumeste sa se bazeze pe ea. Traseul acesta, intins pe parcursul unei singure zile, o va modifica definitiv, sufleteste si emotional; si e genul care are puterea de a avea un efect similar si asupra privitorilor. Care e foarte
probabil sa se trezeasca punandu-si cateva dintre intrebarile incomode ce adasta in subtextul filmului; si, poate, chiar sa isi aminteasca niste vremuri intunecate in tonuri mai aproape de cele reale. 4 saptamani… e prima parte a unei trilogii pe care Cristian Mungiu a gandit-o sub titlul de Amintiri
din Epoca de Aur. si, daca e sa ne luam doar dupa acest prim episod, autorul nu judeca facil si la vedere perioada in cauza, iar filmul e una dintre cele mai dure si fara compromisuri radiografii ale acelor timpuri incrancenate. Sa speram ca spectatorii
romani vor avea onestitatea sa o priveasca
in fata. si sa admire, pe langa perfectiunea
formala si interpretativa, rigoarea unei viziuni needulcorate si personale. Perfecta pentru
a trezi mai multe intrebari decat raspunsuri.
