Interviu (Interview)
– Productia: SUA, 2007
– Regia: Steve Buscemi
– In distributie: Steve Buscemi, Sienna Miller
– Distribuit de Transilvania Film
Extrem de rar remake-urile se ridica la inaltimea originalelor. si chiar mai rar atunci cand sunt versiuni americane ale unor productii europene. Ceea ce face cu atat mai demn de aplauze si atentie Interviul lui Steve Buscemi, varianta 2007 si made in USA a unui film al regretatului regizor olandez Theo van Gogh (stranepot al celebrului pictor Vincent van Gogh; scriitor, jurnalist, realizator de emisiuni, filme si seriale TV, si regizor a treisprezece filme de lungmetraj, printre care si Intervew, realizat in 2003 si caruia Theo van Gogh intentiona sa-i faca un remake la Hollywood. Pe 2 noiembrie 2004 a fost asasinat insa, de un extremist religios, din cauza scrierilor lui dure impotriva Islamismului radical si, in special, din cauza scurtmetrajului Submission: Part 1, unde abordeaza violenta cu care sunt tratate femeile in lumea musulmana. Steve Buscemi e actor, deci nu e de mirare ca a ales sa refaca un film in doua personaje si – practic – o locatie a carui intreaga forta sta in interpretarea celor doi protagonisti – el si juna Sienna Miller. Dar, sa nu uitam, actorul Buscemi si-a mai incercat de doua ori mana in regia de film cu doua realizari devenite cult in circuitul independent – Trees Lounge si Animal House. Ceea ce explica rigoarea si siguranta cu care regizorul Buscemi conduce aceasta ultra-dura infruntare in care nu curge aproape nici o picatura de sange, dar care lasa in urma rani si traume cat pentru un veritabil razboi. Caci Interviu este nici mai mult nici mai putin decat o aneantizare reciproca: doi oameni cat se poate de diferiti si de disimulati sunt fortati de circumstante si, apoi, starniti de unele dintre acele impulsuri obscure care zac prin strafundurile psihice ale fiecaruia, sa petreaca ceva timp impreuna. Intai – profesional, intr-un bar, un interviu pe care blazat/frustratul/ratatul jurnalist politic jucat de Buscemi trebuie sa i-l ia unei starlete, mai faimoasa pentru bustul impozant si relatiile amoroase, decat pentru prestatiile ei actoricesti. Sau cel putin asa ar trebui sa intelegem ca e aceasta, asa ca domnul ziarist vine, superior si vexat de faptul ca trebuie sa isi iroseasca astfel pretioasele talente, complet nepregatit. Ceea ce duce la o prima jignire. Dupa clivajul evident intre cei doi – pe care ti-e greu sa-i ierarhizezi dupa antipatia pe care o pot starni (competitia e stransa), ca urmare a unei ciocniri de masini -, protagonistii aterizeaza in apartamentul divei (Sienna Miller). Prilej pentru un infernal joc
de-a soarecele si pisica, un concurs fara urma de fair-play sau onoare in care miza e pur si simplu anihilarea – macar psihica – a celuilalt. si se folosesc orice arme – de la seductie la indiscretie, la jigniri, tandreturi, confesiuni, mimarea complicitatii… si ti-e extrem de greu sa decizi ce e adevar si ce e simulacru ori prefacatorie in istoriile si atitudinea fiecaruia, caci pe parcursul celor cateva ore de interviu (de fapt o ora si jumatate de film) mastile se succed si cad cu viteze ametitoare. Suficient cat sa poti observa nesigurantele, traumele si scheleteii din dulapul jurnalistului, care parea initial sa le stie pe toate, si sa descoperi – dincolo de poza ingenua a blondinei – o forta si o duritate aproape incredibile. N-are rost sa va spunem cine castiga aceasta infruntare sau care ii este finalitatea – e clar ca nu poate fi una pozitiva si, de asemenea, ca tot farmecul si atractia unui astfel de film stau in desfasurarea artileriei de pana acolo. si in remarcabilele recitaluri actoricesti ale celor doi – daca de la Buscemi nu ne puteam astepta decat la asa ceva, revelatia aici e Sienna Miller, prea des ironizata ca ar fi devenit celebra mai curand ca fashion icon si ca ex-iubita a lui Jude Law. Ceea ce duce la o paralela interesanta cu subiectul, paralela de care atat regizorul cat si blonda actrita trebuie sa fi fost constienti. si care da o alta greutate si miza tuturor referintelor la mass-media, celebritate, imagine si interpretari. Oricum, dupa Interviu, oricine o mai priveste pe juna Miller drept un ambalaj dragalas, si cam atat, trebuie sa fie pur si simplu rauvoitor – aici e magnetica, de o intensitate care te obliga sa o privesti ca hipnotizat si te lasa sa incerci, confuz, sa decelezi amestecul de tarie interioara, vitalitate si vulnerabilitate care o compun. Ar mai trebui, poate, spus doar ca remake-ul lui Buscemi nu se indeparteaza prea mult de original, exceptand poate o variatiune finala, dar ca reuseste o versiune cel putin la fel de atragator/repulsiva si puternica precum cea a lui van Gogh. si ca este unul dintre filmele pe care ar trebui sa le vedeti neaparat. In oferta edulcorat-roz bombon de sezon, nici ca se putea un contrast mai fericit.
