Productia: SUA, 2007 – Regia: Francis Lawrence – In distributie: Will Smith, Alice Braga, Charlie Tahan – Distribuit de MediaPro Film Distribution
SF-ul nu are nici azi reputatia pe care ar merita-o si e inca privit ca un subgen de mana a doua al literaturii "serioase". Mare pacat, mai ales ca din aceasta zona au venit cateva dintre cele mai semnificative creatii ale ultimei jumatati de secol. Iar romanul lui Richard Matheson de la care porneste si acest formatat si jignitor blockbuster hollywoodian, I Am Legend / Legenda vie, se numara printre ele. Printre admiratorii ei se numara si Stephen King si, mai ales, George A. Romero care s-a declarat inspirat de istoria epidemiei ce anihileaza umanitatea atunci cand a facut celebra Noaptea mortilor vii. Pana sa incapa in ghearele incapabile ale studiourilor si sa fie lasat acest domn, fost clipangiu, Francis Lawrence (Constantine) s-o batjocoreasca, I am Legend a mai avut parte de doua ecranizari. Una destul de fidela in 1964, la al carei scenariu a participat insusi autorul, The last man on Earth, ce ni-l propunea pe inimitabilul Vincent Price in rolul unicului supravietuitor uman. A doua – mult modificata, in 1971, cu Chalton Heston ca erou. Acum, sa vorbim, insa, despre ce au gasit de cuviinta mintile luminate ale "Cetatii filmului" sa faca din bijuteria intunecata a lui Matheson, poveste cat se poate de sumbra si concentrata mai ales pe explorarea insuportabilei singuratati a protagonistului si a modurilor in care acesta, un individ nici pe departe simpatic ori puternic (alcoolic, depresiv, marunt s.a.) incearca sa-i faca fata. In primul rand, l-au transformat pe bietul Neville in ditamai savantul militar si l-au luat sa-l incarneze pe starul de actiune Will Smith, pe care e aproape dureros sa-l privesti straduindu-se sa joace suferinta, preocuparea ori disperarea. Ca sa nu mai spunem ca e la fel de credibil in halat si cu ochelari, in ditamai laboratorul de cercetare din pivnita, precum, de exemplu, Jean Claude van Damme. (Care macar stia sa faca spagatul, deci era mai amuzant). Apoi, exista in film o problema cam la fel de mare: monstrii. Care, in povestea originala, erau un soi de creaturi primitive, manate doar de foame; iar faptul ca devorasera putinii oameni ramasi dupa dezastrul pandemic (misterios la Matheson, banal explicitat aici), i-a facut pe cei mai multi sa ii numeasca, precum facea eroul in lipsa unei mai bune descrieri, vampiri. Ei erau, insa, in fapt, cam la fel de aproape si de zombies atat de dragi cinemaului low budget. Aici, conform imbecilizantului postulat hollywoodian cu "mai mare si mai repede § mai bine" aceste creaturi sunt niste chestii grizate, cu vinisoare pulsande, extrem de fortoase, capabile sa se catare pe cladiri, sa se miste cu o viteza ametitoare si aproape sa zboare prin aer – pe distante foarte scurte, e adevarat. Iar savantul Smith, cand nu se plimba cu catel si mitraliera prin New York-ul pustiu si in paragina, incercand fara succes sa vaneze caprioare sau sa converseze cu manechine pe care si le-a amplasat strategic pe traseu, se chinuie sa ii vindece, gasind un tratament pentru virusul letal. Asta dupa ce a tot experimentat pe sobolani (daca asta voiau sa fie acele creaturi indefinite si prea-evident CGI-zate) si, abia apoi, pe cate un specimen capturat cu mare pricepere. Daca tot amintim de preocuparile savantului Smith sa mai pomenim si de chinul care il cuprinde cand isi aminteste de zilele fericite in care mai avea familie si lumea era populata, si de faptul ca incearca sa transmita prin radio, tot sperand sa mai gaseasca o alta fiinta vie. Pe langa toate acestea, trebuie sa-l mai ascultam si perorand despre Bob Marley ori inexistenta divinitatii, de indata ce ii apar in cale, misterios, tocmai cand reusise sa-si piarda cainele, o femeie si un copil. si asta nu e totul! Caci mai e si transformarea acestei fabule morbide si nihiliste intr-o combinatie indigesta de ecologism/pasunism rasuflat (virusul era un mutant creat in laborator, prezentat initial ca leac pentru cancer), mai sunt si sperieturi previzibile de horror de serie B-C…, explozii si scene videoclipate de actiune pe care viteza si ameteala te impiedica sa le savurezi etc. Mai e, culmea puerilitatii, si un final inaltator si pozitiv. Care tradeaza definitiv sursa de origine (mulandu-se, insa, tais pe fantezia expirata a Hollywood-ului), aratandu-ne din nou si din nou cum omenirea va fi salvata si ne bate calin pe umar ca sa ne asigure ca totul, evident, va fi bine. Vedeti mai curand Last man on Earth sau, si mai bine, cititi romanul. Asa macar aveti ceva de castigat. si nu va pierdeti timpul cu aceasta prostie care e I Am Legend doar cu numele.
