Va curge sange (There will be blood) Productia: SUA, 2007 Regia: Paul Thomas Anderson In distributie: Daniel Day-Lewis, Paul Dano, Kevin J. O’Connor, Ciarán Hinds Distribuit de Prooptiki Romania
Filmul lui Anderson, premiat la festivalul de la Berlin pentru regie si "contributie artistica" (disjuncta si nelinistitoarea partitura a lui Jonny Greenwood de la Radiohead), e marele perdant al Oscarurilor 2008 si, orice ar zice vocile carcotitoare deja itite prin diverse colturi, marele film al anului trecut. Epic ambitios si cat se poate de personal, plasat voluntar si apasat la intersectia definitorie din punct de vedere social si cultural intre foamea de bani si exhibitia religioasa, There will be blood/ Va curge sange! e, inainte de toate, povestea unui om si a pierderii sufletului sau. Omul, impozant si enigmatic inca de la inceputul mut si indatorat clasicului The treasure of Sierra Madre al lui John Huston (una dintre sursele de inspiratie marturisite ale regizorului), este Daniel Plainview (Daniel Day-Lewis intr-un rol epocal, pe drept aclamat si multi-premiat), prospector si exploatator de petrol la inceput de secol XX. Care alege sa se defineasca, dincolo de poza, adesea/ initial convin-gatoare, de familist si om drept si de cuvant, ca "petrolist". Iar filmul, circumscriindu-i progresiv si implacabil ascensiunea/ descompunerea, ii da dreptate – in finalul atroce-exploziv ce aduce pentru ultima data fata in fata fortele care s-au confruntat si ciocnit pana atunci. Caci There will be blood e si un razboi, plasat pe fundalul unui mic orasel californian, intre ambitia enorma, nimicitoare dezvaluita treptat ca dezumanizanta a acestui protagonist inzestrat cu o carisma tulburatoare, dar pentru care antipatic e un urias eufemism si ambitia egala (si egal-ingrozitoare) a unui pusti-predicator/ evanghelist (revelatia Paul Dano). Intre ei se da lupta pentru recunoasterea micii comunitati inzestrate cu rezerve de petrol si, poate, chiar pentru sufletul acesteia. Si tot ei sunt cei care, in aceasta infruntare isi vor irosi vietile si pierde sufletele, sacrificand pe altarul lacomiei (in cel mai larg si pur sens al termenului) totul – familie, legaturi, finalmente chiar propria umanitate. Si poate ca aceasta este marea surpriza – si pentru unii dezamagire – a realizarii lui Anderson: in locul poeziei rezonante si pulsand de empatie care infuzau filmele sale precedente, tanarul (are doar 37 de ani!) regizor ofera aici, ajutat din plin de partitura demonica a lui Greenwood si de imaginea (oscarizata) sumbru/ taioasa a lui Robert Elswit, o saga salbatica si cumplita, kubrick-iana in cruzime si raceala, a felului in care demonul vanitatii si setea (fie ea de putere sau glorie) anihileaza orice urma de omenie si viata. Lasand pentru deja amintitul final sa se confrunte doua carcase in care palpaie monstruozitatea ambitiei pure pe post de spirit. si chiar nu mai conteaza cine "castiga" (termenul este, oricum, deplasat), pentru ca intunecimea povestii si abisul emotional in care te scufunda iti spun oricum ca totul s-a pierdut de mult.
