O fată goală se ridică. Dă la o parte învelişul cleios care o acoperă şi iese la suprafaţă. Îşi pune un tricou alb şi o pereche de jeans.
Teatrul lui Romeo Castellucci, unul dintre cei mai spectaculoşi regizori din lume, adânceşte momentul naşterii originare. Dintr-o imagine, dintr-un complex de sunete, dintr-un cuvânt stors de sensul prim, Castellucci creează un spaţiu teatral care privileagiază transformarea şi acordul între simboluri multiple. Tot ce există în faţa ochilor spectatorilor este gândit ca parte din metamorfoza materiei corporale. Pentru regizorul italian, teatrul există pentru a depăşi conflictele socio-politice, interogându-le codurile de limbaj şi limitele. Pe Castellucci îl preocupă momentul de transgresare a unei realităţi deja existente. Care e punctul în care pojghiţa de realitate poate fi fisurată în aşa fel încât semnificaţia unui fapt cotidian să devină centrul de greutate al unui spectacol?
„Hey, Girl!”, spectacol care poate fi văzut la Bucureşti pe 3 şi pe 4 noiembrie la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, a pornit de la o experienţă aparent banală. În timp ce stătea la un stop, în maşină, în oraşul în care s-a născut – Cesana – Castellucci a văzut un grup de puştoiace îmbrăcate aproape la fel. Le-a studiat mişcările, relaţia cu spaţiul în care se aflau, expresia feţei şi a conceput un spectacol-spaţiu de clonare a identităţii. Vârsta de serie, preluarea mecanică a unor date comportamentale şi vestimentare au fost punctul de pornire pentru „Hey, Girl!”. Castellucci combină felii diferite de corporalitate într-un aliaj complex: corpul-ambalaj, corpul în carne şi oase, corpul păpuşă, corpul masă. Fiecare îşi păstrează identitatea de conţinut în schimbare şi adaugă un plus de autenticitate întregului.
Spectacolele lui Castellucci sunt ca nişte mostre de plastilină care iau forma lumilor-modelaj pe care regizorul le concepe.
Romeo Castellucci a absolvit Academia de Arte Plastice din Bologna şi a fondat, în 1981, Societas Raffaello Sanzio, cu care participă la cele mai importante festivaluri din lume. „A urca pe scenă este unul dintre cele mai radicale gesturi pe care un om le poate face”, afirmă regizorul într-un eseu («Les Pèlerins de la matiere») în care îşi teoretizează, împreună cu sora sa, spectacolele. Nu rataţi „Hey, Girl”!
