Productia: Belgia/ Luxemburg/ Marea Britanie/ Germania/ Franta, 2007 Regia: Sam Garbarski In distributie: Marianne Faithfull, Miki Manojlovic Distribuit de Transilvania Film
Irina Palm este o coproductie europeana prezentata in cadrul festivalului de la Berlin de anul trecut, care a castigat premiul juriului cititorilor ziarului Berliner Morgenpost. Intre timp, a mai trecut printr-o serie de festivaluri si a avut doua nominalizari la Premiile Academiei de Film Europene, pentru cei doi actori principali. Filmul este abia a doua realizare din cariera unui domn venerabil ce tocmai a depasit 60 de ani si poate acesta e unul dintre motivele pentru care reuseste sa picteze cu atata tandrete, dar fara pic de sentimentalism, o cu totul alta fata a varstei a treia – fie aceasta si incipienta. Caci subiectul este unul cat se poate de neobisnuit: incercarile si situatiile – penduland fara greseala si perfect firesc intre hilar si tragic – prin care trece o bunica pusa in situatia de a-si lua o slujba absolut neconventionala pentru a-si ajuta fiul si familia acestuia sa stranga banii necesari unei calatorii in Australia, un loc unde copilul acestora, adica nepotul ei, va beneficia de un tratament unic pentru boala extrem de rara de care sufera. Pe scurt, avem aici toate premisele pentru ditamai melodrama. Numai ca pe domnul Sam Garbarski nu l-a interesat nici o secunda sa mearga pe astfel de drumuri bine si indelung batute. Dimpotriva, regizorul exploreaza cu empatie si pricepere lumea problemelor femeii cu o intreaga viata de casnica in spate, cu nici o pregatire speciala si care se trezes-te in mijlocul industriei sexului din modernul Soho. Adica la ani-lumina distanta de suburbia obosita si cat se poate de plicticoasa/ falsa in care locuia si traia. E aici o dubla critica sociala bine inradacinata in traditia filmului britanic, dar e ascunsa, nici o clipa bagata in ochi si doar secundara, adiacenta povestii din care face parte organic. Ceea ce, iarasi, e lucru rar. Adaugati si faptul ca Maggie, jucata extraordinar de fosta vedeta pop a anilor ’70 – Marianne Faithfull, se descurca de minune la capitolul masturbarii (anonime, prin perete!) a clientilor stabilimentului care ii ofera o slujba. si o prietenie cel putin neobisnuita pentru aceasta gospodina aflata la varsta a treia – toc-mai cu managerul est-european al locantei cu pricina, Miki (Miki Manojlovic), adica un om venit din toate punctele de vedere din alta lume decat ea. E o apropiere stranie pe care filmul o contureaza cat se poate de veridic si emotionant, cea intre doi oameni pe care aparent nu i-ar putea lega nimic vreodata si care, totusi, gasesc un limbaj si un teren comun in care sa-si aline un timp singuratatile si tristetea de a nu-si fi gasit cu adevarat locul. Apropierea acestor doi oameni singuri si tristi, carora viata nu pare sa le fi oferit prea mult, e construita cu atata grija si delicatete incat face sa-ti pese de ei in fiecare secunda. Ca si relatiile in tensiune galopanta cu familia, o data ce fiul lui Maggie incepe sa banuiasca si, apoi, sa investigheze noile activitati ale mamei sale. Prilej pentru umor, dar si pentru o examinare, din nou subtila, a cliseelor mintale cu privire la batranii de care ne impiedicam in mod curent. Incotro se duce povestea si care ii va fi finalul, noi n-o sa va spunem. Va sfatuim, insa, sa aflati cat se poate de rapid la cinema. Merita!
