Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Cluj, a fost găsit mort, vineri, într-o galerie de mină închisă din zona localităţii Roşia Montană din Alba, cadavrul acestuia urmând să fie recuperat de o echipă de salvatori minieri care va ajunge din Hunedoara, transmite Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, vineri că tânărul în vârstă de 29 de ani, din Cluj, locuia la bunica sa în Abrud, iar joi, în jurul orei 11.00, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.
Prodan a spus că în căutarea tânărului au pornit unchiul acestuia şi o cunoştinţă, cei doi găsindu-l mort, vineri, într-o galerie a unei foste mine din apropiere de Roşia Montană, zonă închisă în anii ’80.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au izolat zona şi aşteaptă sosirea unei echipe specializate de salvatori minieri de la Petroşani, din judeţul Hunedoara, care va scoate cadavrul tânărului.
„Accesul în galerie este foarte riscant şi se aşteaptă sosirea echipei de salvatori minieri care va scoate cadavrul. Până acum, nu avem nicio concluzie formulată privind decesul bărbatului”, a spus Luminiţa Prodan.