3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialTransportatorii cer returnarea accizelor percepute pe combustibil

Transportatorii cer returnarea accizelor percepute pe combustibil

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită stoparea creşterii necontrolate a preţului carburanţilor şi returnarea accizelor către transportatorii comerciali, a declarat Constantin Isac, preşedinte al Asociaţiei patronale a transportatorilor rutieri (UNTTR), potrivit Agerpres.

Transportatorii susţin că, vândut la acelaşi preţ ca în Austria, carburantul în România lasă statul român fără 0,5 miliarde euro pe an pe care îi face cadou petroliştilor.

În anul 2010,în România, a crescut preţul la carburanţi (motorină) cu circa 30 la sută. Creşterile de preţ au avut loc treptat cu sume mici. Astfel, la 1 ianuarie 2010 preţul a crescut cu 10 la sută ca urmare a creşterii accizelor cu 17,51 la sută, accizele reprezentând circa 35 la sută din preţ combustibil; cu 5 la sută- la 01.07.2010 – datorită majorării TVA la 25 la sută; cu 14 la sută- diferenţă maximă între rată de schimb USD-RON în perioada ianuarie-decembrie 2010; şi cu un alt procent, ne făcut cunoscut de autorităţi, rezultat în urma creşterii cu cca 11 la sută a preţului petrolului de la cca 80 USD/baril la cca 90 USD/baril în perioada ianuarie – decembrie 2010.

Transportatorii comerciali cer transparenţă totală în stabilirea preţului la combustibil. UNTRR atenţionează asupra falsului avantaj al unor accize mai mici decât cele minime reglementate în Uniunea Europeană, în condiţii de preţ la pompă aproape egal, diferenţa transformându-se în profitul petroliştilor. Această diferenţă, spun transportatorii, putea să finanţeze, de atâţia ani, construcţia de drumuri şi autostrăzi în România.

Conform membrilor UNTRR, combustibilul fără taxe e mai scump în România, TVA este mai mare în România, acciza este mai mică în România cu 32 la sută, dar preţul final al combustibilului este mai mic doar cu 5 la sută. Unde merge diferenţa? se întreabă transportatorii.

Prin scumpirile carburanţilor din decembrie 2010 şi ianuarie 2011 până la un preţ de la 5 lei/litru – UNTRR consideră că preţul combustibilului în România a ajuns la acelaşi nivel cu cel al carburantului din Austria, astfel încât consideră că, Bugetului României trebuie să îi revină din preţul de vânzare aceeaşi sumă colectată din taxe (TVA+accize).

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă