Trei tinere date dispărute în urmă cu aproximativ zece ani, două dintre ele adolescente la vremea respectivă, au fost găsite în viaţă într-o casă din Cleveland, în centrul Statelor Unite, a anunţat poliţia luni, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Detalii despre condiţiile de detenţie ale celor trei tinere nu sunt cunoscute încă, dar se pare că una dintre ele a născut în captivitate. „Un bărbat de origine hispanică, în vârstă de 52 de ani, a fost arestat în acest caz”, a adăugat Poliţia din Cleveland într-un comunicat.
Un vecin a găsit-o pe una dintre femei, Amanda Berry, în timp ce aceasta striga şi încerca să iasă din casă, situată într-un cartier rezidenţial din Cleveland. „Am auzit un ţipăt… Apoi am văzut această femeie parcă înnebunind şi încercând să iasă din casă”, a declarat pentru postul ABC Charles Ramsey, un vecin.
Citeşte şi Copil răpit în Bacău, găsit la Arad
„M-am dus până la intrarea în casă, iar ea mi-a spus «ajutaţi-mă să ies, sunt aici de mult timp»”, a continuat el. Vecinul a încercat să deschidă uşa, dar nu a reuşit şi a spart partea de a jos a uşii cu lovituri de picior. Tânăra a ieşit târându-se pe brânci şi ‘ducând cu ea o fetiţă'”, a adăugat Ramsey.
„Sunt Amanda Berry. Am fost răpită şi am fost dată dispărută timp de zece ani. Acum sunt liberă”, a spus ea, într-un apel telefonic către poliţie. Poliţia, care a sosit câteva minute mai târziu, a descoperit alte două femei.
„Cele trei femei, Amanda Berry, Gina DeJesus şi Michele Knight păreau sănătoase”, a anunţat Poliţia din Cleveland.
Amanda Berry a fost văzută ultima dată pe 21 aprilie 2003, pe seară, plecând de la serviciu, un restaurant aflat la câteva sute de metri de domiciliu. Ea avea vârsta de 16 ani atunci când a fost dată dispărută.
Gina DeJesus avea 14 ani când a fost dată dispărută, după ce a ieşit de la şcoală pentru a se duce acasă, la 2 aprilie 2004, potrivit FBI. Michele Knight a fost văzută ultima oară în apropiere de casa unui văr, la 23 august 2002, când avea vârsta de 21 de ani.
Citeşte şi O fetiţă ce semăna cu Madeleine McCann, dispărută în Portugalia în 2007, a fost văzută în Cipru