-2 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialRoberta Anastase: Îmi doresc foarte mult să am copil şi să-l alăptez

Roberta Anastase: Îmi doresc foarte mult să am copil şi să-l alăptez

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus, luni, după ce a participat la o dezbatere privind alăptarea, că şi-ar dori să aibă copil şi să-l alăpteze, dar şi că ar fi foarte bucuroasă dacă ar avea gemeni, potrivit Mediafax.

„Îmi doresc foarte mult să am copil şi să-l alăptez. Mama are un frate geamăn şi se spune că se repetă la două generaţii. Dacă or fi gemeni, Doamne ajută!”, a spus râzând Roberta Anastase.

Ea a arătat că este o susţinătoare a alăptării la sân, deşi nu a fost un copil crescut cu lapte matern, deoarece mama sa a avut o naştere foarte grea şi nu a avut lapte. „Deşi nu sunt un copil crescut cu lapte (matern – n.r.), mama a avut o naştere foarte, foarte grea şi nu a avut lapte, iar de-a lungul timpului, când mi-ai descoperit anemii şi diverse alte sensibilităţi, doctorii mi-au şi spus că e şi faptul că nu am beneficiat de laptele matern, a contribuit într-un mod foarte semnificativ”, a precizat Anastase.

Roberta Anastase a participat, luni, la o dezbatere organizată de UNICEF şi Camera Deputaţilor, intitulată „Alăptarea – de la comunicare la acţiune”, în care participanţii au precizat că laptele matern reprezintă cea mai bună hrană pentru bebeluşi, că în ţările nordice rata alăptării este de 89% şi că în România, în zona urbană, „alăptarea este mai frecventă” decât în cea rurală.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă