Postul de 40 de zile al Paştelui a început luni şi este cel mai aspru de peste an, fără carne şi lactate, având doar două zile de dezlegare la peşte, în 25 martie, de Buna Vestire şi în 8 aprilie, când este sărbătorită Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile, informează Mediafax.
Postul Paştelui este fără carne şi lactate, iar în cele 40 de zile sunt doar două zile de dezlegare la peşte, faţă de postul Crăciunului, când sunt 15 zile cu dezlegare la peşte. De asemenea, în Postul Paştelui, în fiecare sâmbătă are loc pomenirea morţilor.
„Dacă postul nu este liber acceptat, el nu este de mare folos duhovnicesc, ci este perceput ca o înfometare forţată. De aceea, fiecare posteşte cât poate. Biserica a făcut din post o regulă generală pentru toţi, însă cei ce nu pot posti ca înfrânare de la hrană materială trebuie totuşi să postească cel puţin spiritual, ca înfrânare de la gânduri necurate, cuvinte urâte şi fapte rele. Bătrânii, bolnavii şi copiii sunt scutiţi de post, întrucât trupul lor este mai puţin rezistent. De pildă, Biserica ne învaţă că în primele trei zile din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti se mănâncă doar o singură dată în zi, după slujba de seară. Însă unii oameni nu pot posti până seara, pe când alţii mai rezistenţi mănâncă doar în a treia zi. Deci, intensitatea postului depinde de râvna şi de rezistenţa fiecăruia. Oricum, trebuie evitate excesele: atât delăsarea spirituală prin nepostire, cât şi epuizarea fizică prin nechibzuinţă”, spus PF Daniel în slujba de la început a Postului.
Postul este, întâi de toate, „o perioadă de eliberare de păcate şi de patimi egoiste”, adică o perioadă de pocăinţă pentru tot ceea ce am făcut rău şi, în acelaşi timp, este o perioadă de înviere şi de luminare a sufletului prin rugăciune, prin sfintele slujbe, prin citirea Sfintelor Scripturi şi ale Scrierilor Sfinţilor, prin spovedanie, dar mai ales prin împărtăşire, pe care biserica o recomandă să fie primită, a mai spus PF Daniel.
Potrivit patriarhului Daniel, foarte adesea, din cauza lăcomiei sau a dependenţei totale de hrană materială, omul devine un mecanism de consum. Biserica adresează oamenilor în postul de 40 de zile o chemare la despătimire.
„Cine nu poate posti material, pentru că este bolnav, poate, totuşi, posti spiritual, în sensul că se înfrânează de la gânduri urâte, de la priviri pătimaşe, de la vorbe care rănesc sau jignesc, care au în ele duh de stăpânire, duh de ceartă sau duh de slavă deşartă. Oricât am posti de mult, oricât ne-am ruga de mult, trebuie să ne gândim cu multă smerenie că sunt alţii care se roagă mai mult decât noi, care sunt mai milostivi decât noi, mai curaţi decât noi. Numai dacă ne smerim sincer, ne sunt folositoare pocăinţa, rugăciunea şi postul”, a mai spus patriarhul BOR.
Astfel, când postim nu trebuie să schimbăm doar felurile de mâncare, respectiv să înlocuim carnea şi alte alimente de origine animală cu produse vegetale, ci şi comportamentul. Schimbarea felului de a mânca trebuie să fie însoţită şi de schimbarea atitudinilor oamenilor în viaţă, a relaţiilor cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu lumea materială.
Potrivit profeţilor, zilele de post nu erau bine plăcute lui Dumnezeu dacă cel ce postea nu avea milă de săraci, dacă-i asuprea sau dacă nu-i ajuta. Deci, postul trebuie însoţit de atitudini şi fapte de dreptate şi de milostenie, de pace şi smerenie, a mai spus patriarhul.
„Eliberarea de păcate începe cu libertatea omului de a-şi recunoaşte păcatele, de a le mărturisi şi de a cere lui Dumnezeu să i le ierte. De aceea, cel ce se poate pocăi, adică poate recunoaşte păcatele şi limitele sale, simte şi nevoia de a cere iertarea lor sau eliberarea de ele. Cel ce doreşte schimbarea în bine îşi manifestă libertatea interioară de-a ieşi din propriul său egoism. În acest sens, cu adevărat liberi sunt numai oamenii pocăinţei şi ai smereniei, adică sfinţii. Iar dacă suntem înrobiţi de patimi, nu putem avea libertate deplină. Aşadar, postim ca să putem iubi mai mult pe Dumnezeu şi pe semeni”, a mai spus PF Daniel.
Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştelui, este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.
La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor care precede Învierea.
Paştele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o altă săptămână, a şaptea, cea a patimilor.
Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi.
În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile, cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături.
Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele lui.
