2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialParlamentarii PDL propun ca 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, să fie zi...

Parlamentarii PDL propun ca 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, să fie zi nelucrătoare

Declararea zilei de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare este propusă, printr-o iniţiativă legislativă, de un grup de de 43 de deputaţi şi senatori PDL, relatează Mediafax.

Propunerea legislativă pentru modificarea Codului muncii, înregistrată la Parlament la 1 noiembrie, are 43 de iniţiatori, deputaţi şi senatori PDL, între care se numără Roberta Anastase, Claudia Boghicevici, Costică Canacheu, Petru Călian, Iustin Cionca-Arghir, Cătălin Croitoru, Ioan Oltean, Dumitru Pardău, Mircea Toader, Gelu Vişan, Viorel Badea.

„Considerăm că poporul român are nevoie mai mult ca niciodată de unitate şi solidaritate, iar valorile creştine contribuie definitoriu la realizarea acestora. De aceea, apreciem ca fiind oportună declararea zilei de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. Este binecunoscut faptul că Biserica Ortodoxă Română s-a exprimat public, în mai multe rânduri, solicitând declararea prin lege a sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României – 30 noiembrie, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare, adresându-se, în acest sens, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Potrivit iniţiatorilor, „evidenţa arată un fapt de netăgăduit: credincioşii creştini aparţinând confesiunii ortodoxe majoritare din România îl sărbătoresc cu evlavie pe Sfântul Apostol Andrei”.

„Legalizarea sărbătorii naţionale a românilor – Sfântul Andrei – este o recunoaştere a importanţei legăturii spirituale puternice între poporul român şi patronul spiritual al acestuia. Sfântul Apostol Andrei a fost cel care i-a creştinat pe români, rămânând în conştiinţa naţională un puternic simbol în devenirea noastră spirituală”, menţionează parlamentarii PDL în expunerea de motive.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 31 octombrie, că ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ar trebui să fie o zi de sărbătoare, motivând că, „până la urmă, ne-a creştinat Apostolul Andrei şi merită din plin să avem o zi de sărbătoare”. „Să sperăm că anul viitor va fi o realitate – până la urmă ne-a creştinat Apostolul Andrei şi merită din plin să avem o zi de sărbătoare”, a declarat şeful statului, în timpul unei întâlniri cu Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, la care a participat şi Prea Fericitul Daniel, Patriarhul BOR.

Cele mai citite

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă