» Clujul pierde semetia unui oras al nordului data de cladirile cu specific germanic ridicate de colonistii sasi si devine un desert de calcar.
» Pe una dintre strazile din centrul medieval al orasului, Bulevardul Eroilor, toti copacii au fost taiati si inlocuiti cu stalpi de metal negru.
» Si spatiile verzi devin cu repeziciune parcari sau sunt colonizate cu tot soiul de constructii. Mania asfaltarilor nu este noua pentru locuitorii orasului.
Inca din epoca romana, centrul orasului Napoca a fost pietruit in totalitate de catre colonistii romani. Numai ca romanii au avut grija sa pastreze petice de verdeata ori fantani publice, desi cladirile din centrul orasului erau destul de inghesuite. Cele mai la indemana materiale de constructii erau, pe atunci, blocurile de calcar extrase din jurul Clujului. Piatra frumoasa si usor de prelucrat era folosita si pentru ridicarea zidurilor locuintelor ori edificiilor publice, dar si pentru monumente. Sculpturile aflate la Muzeul National de Istorie al Transilvaniei din Cluj stau marturie despre iscusinta mesterilor localnici. Romanii nu aveau doar preocupari estetice, ci si practice. Arheologii clujeni au descoperit recent un canal de scurgere care ducea apele viciate din oras pana la raul Somes. Fara nici un fel de pompe, scurgerea se baza doar pe diferenta de nivel dintre centrul orasului si lunca raului.
Dupa regresul din perioada invaziilor barbare, Clujul a renascut ca sub bagheta unui magician in zorii Evului Mediu. La inceput un mic targ de cojoace, mai ales pentru cele fabricate de mesterii din Kolosz – Cojocna, Clujul a fost colonizat cu sasi. Micul burg, al carui nume a devenit Klausenburg ori Claudiopolis, a cunoscut o dezvoltare accelerata. In doar cateva zeci de ani, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante centre economice ale Transilvaniei. Treptat, patricieni sasi ai orasului au inceput sa investeasca in construirea unor case aratoase, dar si in ridicarea unor edificii publice. Cele mai frumoase sunt actualul sediu al Universitatii de Arta si Design si catedrala Sfantul Mihail, folosita de vicariatul romano-catolic din oras.
Actualul sediu al Universitatii de Arta este cunoscut in oras sub numele de Casa Matei. Legenda spune ca aici, in locuinta unui negustor bogat, sotia nobilului roman Iancu de Hunedoara, pe atunci cel mai capabil general al crestinatatii, l-a adus pe lume pe cel care avea sa devina cel mai mare rege al Ungariei, sub numele de Matias Corvinul, si nu Matei Corvinul, asa cum i-au ortografiat numele istoricii din perioada comunista. Cronicile orasului arata ca Matias Corvinul si-a indragit foarte mult orasul natal, in care petrecea perioade indelungate atunci cand se afla in Transilvania.
Catedrala Sfantul Mihail a fost ridicata in stil gotic si poate rivaliza ca frumusete cu vestita Notre Dame din Paris. Sute de ani, turnul catedralei a ramas cea mai inalta constructie din oras, iar crucea aurita din varful turlei era un simbol al bogatiei si puterii orasenilor. Biserica, la fel ca si multe din cladirile vechi, este inaltata din blocuri de calcar, din cariera de la Vistea, situata la cativa kilometri de oras. Piatra de Vistea era preferata pentru cladirile monumentale deoarece calcarul de acolo nu are obisnuita nuanta galbuie, ci un galben cu irizatii de roz si portocaliu. Piatra de la Vistea a continuat sa fie pretuita de clujeni si dupa ce majoritatea sasilor din oras s-au mutat la Sebes, la sfarsitul Evului Mediu, in timpul Reformei, dupa conflicte religioase intre germanicii lutherani si maghiarii calvini ori unitarieni. In perioada maghiara, calcarul a fost folosit pentru ridicarea unor edificii impresionante. Asa ar fi, de pilda, Palatul Banffy din piata centrala a orasului, azi Muzeul National de Arta. Mai mult, in secolul al XIX-lea, blocurile de calcar sculptate la Vistea au fost transportate la Budapesta, pentru a impodobi Palatul Parlamentului din capitala Ungariei.
Dupa primul razboi mondial, ornamentele din calcar au continuat sa fie folosite pe scara larga de noua administratie romaneasca a orasului. Catedrala ortodoxa, ridicata in anul 1930 la dorinta Casei Regale a Romaniei, pentru putinii ortodocsi din oras, este un monument reprezentativ pentru aceasta perioada, la fel ca si Academia Teologica Greco-Catolica, infiintata de episcopul roman unit de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, cel care avea sa devina apoi primul roman din istorie inaltat la demnitatea de cardinal. In perioada comunista, betonul a luat in mare masura locul calcarului nobil. Cu toate acestea, blocurile sculptate la Vistea din piatra cu irizatii roz au fost folosite, de pilda, pentru decorarea cladirilor monumentale ridicate de comunisti. De pilda, capitelurile gigantice de pe fatada Casei Poporului, azi Palatul Parlamentului din Bucuresti. Acum, desi mult mai scump decat materiale precum caramida ori cimentul, calcarul a inceput sa fie din nou folosit la refacerea cladirilor din centrul istoric. Fundatia imobilului care adaposteste rectoratul Universitatii Sapientia este un bun exemplu, la fel ca si casele particulare pe de strada Episcop Ioan Bob. In centrul istoric, piatra nobila, in combinatia cu cuburi de bazalt, a inceput sa ia locul asfaltului, astfel incat Clujul redevine orasul de piatra roz care era pe vremea Imperiului Habsburgic.
