-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialLaszlo Borbely: Dorim să extindem suprafaţa pădurilor la 30% din teritoriul României

Laszlo Borbely: Dorim să extindem suprafaţa pădurilor la 30% din teritoriul României

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat joi, în deschiderea Festivalului Internaţional al Silvicultorilor, care se desfăşoară la Sibiu, că îşi propune mărirea suprafeţei de păduri din România la 30%, relatează Agerpres.

„În prezent, în România avem 27,7% zonă de pădure. În 2010 am reuşit de şase ori mai multe împăduriri decât în 2009. În 2011 ne-am propus de două ori mai multe decât în 2010. Am reuşit astfel să putem mări, pentru prima dată, cu 0,3% suprafaţa pădurilor din România. Ne propunem să ajungem la o suprafaţă de 30% în viitorul apropiat, pentru că pădurea este prioritatea nu numai a noastră, ci o prioritate din punct de vedere al gestionării de mediu înconjurător”, a afirmat Laszlo Borbely.

Ministrul a semnalat că probleme delicate sunt în ceea ce priveşte fondul privat la pădurilor.

„În prezent, Romsilva are 18.000 de angajaţi. Nu pot spune dacă sunt mulţi sau puţini, dar cu aceşti oameni ne facem treaba în ceea ce priveşte administrarea fondului Romsilva. Trebuie însă precizat că jumătate din pădurile din România au fost retrocedate, iar multe probleme delicate se petrec în fondul privat al pădurilor. Romsilva are contracte de colaborare cu instituţii ale statului, cum ar fi Poliţia, pentru a stopa tăierile ilegale şi vandalismele din pădure, care trebuie să recunoaştem se mai întâmplă în România”, a spus ministrul.

Laszlo Borbely a fost prezent la deschiderea primei ediţii a Festivalului internaţional al silvicultorilor, care a reunit la Sibiu toate conducerile teritoriale Romsilva şi delegaţi din Polonia, Croaţia, Bulgaria, Republica Moldova şi Ungaria.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă