4.1 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Lacul Crucii", distrus de taietorii de lemne

„Lacul Crucii”, distrus de taietorii de lemne

Lacul Cuiejdel apare in lumina dupa-amiezii de toamna tarzie ca de pe alt taram. Trunchiuri fosilizate tasnesc din apa, formand o rariste de padure lacustra. Desi, prin volum, este cel mai mare din tara, fiind depasit in suprafata de fratele Lacu Rosu doar cu 0,4 hectare, lacul de baraj natural Cuiejdel ramane aproape necunoscut. S-a format foarte recent, in Muntii Stanisoarei, pe cursul mijlociu al raului Cuiejdel, in bazinul superior al raului Cuiejdi, afluent, la randul lui, al Bistritei. Nascut in 1991, dupa o miscare tectonica inceputa in 1978, care a barat complet cursul raului cu acelasi nume, lacul este amplasat intr-o zona calcata aproape exclusiv de taietorii de padure.

Complexitatea surparilor si alunecarilor de teren a facut ca in aval de lacul mare sa se formeze inca patru lacuri mai mici, cu suprafata de cateva sute de metri patrati. Cu o suprafata de 12,2 ha (Lacu Rosu are 12,6 ha), lacul de baraj natural are lungimea de 1,2 kilometri, adancimea medie de 7,44 m, cea maxima de 16,1 m, acumuland un volum de 907.000 de metri cubi de apa. In linie dreapta, lacul se afla la circa 21 de kilometri nord-vest de Piatra Neamt, dar pe singura cale de acces auto, pe drumul forestier bifurcat in satul Cracaul Negru din drumul care strabate comuna Cracaoani, distanta este de vreo 60 de kilometri.

Intre conservare si exploatare

Fiind atat de tanar, oamenii de stiinta si-au pus speranta ca vor putea studia un „martor” al evolutiei inca din primul stadiu de formare al acestor ecosisteme lacustre. Au insa de infruntat un mare concurent, reprezentat de influenta omului, manifestata incepand cu taierile masive de padure si continuand cu amenajarile turistice care ameninta conservarea zonei. Demersurile pentru protejarea zonei au inceput in anul 2000, de catre o echipa complexa formata din 12 cercetatori de la trei institutii – Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, Laboratorul de Acvacultura si Ecologie Acvatica al acestei universitati de la Piatra Neamt si Muzeul de Stiinte ale Naturii Piatra Neamt. In paralel cu aceste demersuri, care au fost oprite pe la diferite usi pana in anul 2004, Romsilva a inceput o exploatare masiva si furibunda a padurii de langa lac, pentru inlesnirea careia a construit, in 2003, un drum forestier special pana la lac. In sfarsit, prin Hotararea de Guvern 2151 din 30 noiembrie 2004, Lacul Cuiejdel este declarat rezervatie naturala, dar numai luciul de apa si zona afectata de alunecarile de teren, fara sa fie prevazuta nicio zona-tampon in jurul ariei protejate. Colac peste pupaza, custodia acestei rezervatii a fost incredintata, din 2005, chiar celor care exploateaza padurea, Romsilva. Asa ca atunci cand am ajuns la malul lacului, taierile de copaci se desfasurau fara nici o opreliste chiar langa rezervatie.

Un sistem defectuos de protectie a mediului

Una dintre vocile ingrijorate in legatura cu evolutia lucrurilor din aria protejata Cuiejdel este cercetatorul stiintific doctor in biologie Mihai Porumb, de la Laboratorul de Acvacultura si Ecologie Acvatica Piatra Neamt, initiator al demersurilor pentru declararea zonei ca rezervatie naturala. „In anul 2000, a fost propus proiectul „Cercetari ecologice privind biodiversitatea zonei lacului natural de baraj Cuiejdel (Lacul Crucii), judetul Neamt” in vederea fundamentarii statutului de rezervatie naturala. Deci, in 2000 a fost facuta propunerea la Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, iar finantarea studiului s-a facut abia in septembrie 2003. In plus, de unde am propus sa ni se acorde cate 500 de milioane de lei in doi ani la rand, pentru 2003 ni s-au dat doar 35 de milioane de lei, iar in 2004 inca 115 milioane. Mai mult, dovada ca sistemul general de protectie a mediului din Romania este defectuos reiese din faptul ca a permis sa se faca dezastrul care se intampla acum. Dupa ce s-a aflat de propunerea noastra, in 2003 a fost construit deja un drum forestier pana la Lacul Cuiejdel, care afecteaza stabilitatea geo-morfologica a zonei, flora si fauna existenta si, in plus, contribuie la accentuarea poluarii antropice. De asemenea, este pentru prima data cand vad o rezervatie declarata numai pentru luciul de apa si alunecarile din aval, desi in studiu propuneam o suprafata dubla, incluzand o zona-tampon. Tot sistemul defectuos a permis ca, dupa ce a fost declarata rezervatia, iar custodia trebuia acordata unei parti neutre, Directia Silvica sa devina custodele zonei respective, creandu-se un conflict de interese”, ne explica Mihai Porumb.

Situatie unica

Cercetatorul Mihai Porumb crede ca inca se pot lua masuri pentru conservarea unui sistem unic prin stadiul lui de evolutie. „Eu am propus ca solutie inchiderea drumului si sistarea defrisarilor. Toata zona trebuie protejata, pentru ca lacul este legat intr-un biosistem in interactiune. Or, in apropiere de lac, pe unde sunt carati la vale bustenii au aparut santuri, iar scurgerile de pe versanti s-au accentuat, carand mult mai multe aluviuni in apa lacului. Apa era neagra cand mergeau TAF-urile pe acolo, ceea ce se reflecta asupra organismelor acvatice. Inainte era o apa limpede, curata”, a declarat Mihai Porumb. Responsabilul cu ariile protejate de la Romsilva Piatra Neamt, Ciprian Smau, incearca sa ne explice ca, de cand a fost preluata custodia Rezervatiei Cuiejdel, a fost delimitata zona si ca a fost stabilit un parteneriat cu o organizatie nonguvernamentala despre care nu stia prea multe lucruri, Ecoforest.

Cele mai citite

Noua lege care plafonează dobânzile la creditele IFN. Dobânzi mai mici pentru consumatori

De luni, 11 noiembrie, intră în vigoare o lege care reglementează dobânzile la creditele acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN), având scopul de a...

Două delegări importante pentru arbitrii români în Liga Națiunilor!

UEFA a delegat doi arbitri români pentru partide importante în Liga Națiunilor, competiția continentală care se apropie de faza finală a grupelor pentru ediția...

Bilete FCSB – Olympiakos Pireu și FCSB – Manchester United – Cât te costă fii prezent pe stadion

FCSB a anunțat că biletele pentru meciurile rămase din UEFA Europa League sunt disponibile exclusiv pe platforma de ticketing a clubului. Cele două partide...
Ultima oră
Pe aceeași temă