-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialIncep iarasi sa cada casele afectate de inundatiile din Banat

Incep iarasi sa cada casele afectate de inundatiile din Banat

Aproape 50 de familii din localitatile timisene Otelec si Ionel, doua dintre satele cel mai grav afectate de inundatiile din primavara anului trecut, au ramas fara adapost, dupa ce casele in care locuiau au inceput sa cada una cate una. Este vorba despre acele imobile avariate de apele dezlantuite care s-au abatut asupra Banatului de campie, dar care nu au fost inscrise pe lista pentru reconstructia din temelii, ci doar au fost propuse de experti pentru consolidare. Oamenii au asteptat, insa, in zadar ca cineva sa vina sa le reparare casele, dintre care unele au fost avariate serios, in proportie de pana la 50%. In graba de a finaliza la termen reconstructia din temelie a imobilelor distruse complet de suvoaie, casele care necesitau reparatii au fost uitate. Asa se face ca multe dintre acestea au inceput de cateva zile sa cada, fiind in prezent de nelocuit. In aceasta situatie alarmanta se afla aproximativ 50 de case din satele Otelec si Ionel. Primarul comunei Uivar (de care apartin cele doua sate), Pavel Vajda, a sesizat deja situatia ministrului Lucrarilor Publice, Laszlo Borbely, atragand atentia ca panza freatica a ajuns la suprafata, conditii in care multe dintre casele din vaiuga (pamant batut), care mai sunt inca in picioare in aceasta zona, risca sa se surpe. Pe de alta parte, subprefectul de Timis, Zoltan Marossy, a declarat ca toti cei afectati de inundatii, ale caror case au fost propuse de experti doar pentru consolidare, au primit materiale de constructii pentru a-si repara singuri imobilele. „In aceasta situatie au fost 439 de case, cu grade diferite de deteriorare, iar materialele de constructie au fost impartite pana la sfarsitul lui octombrie anul trecut”, a mai spus subprefectul. Din pacate, unii nu s-au grabit sa puna mana sa-si repare casele, iar acum sunt in situatia de a nu mai avea un acoperis deasupra capului. In disperare de cauza, autoritatile timisene au luat masura mutarii temporare a sinistratilor in locuinte provizorii de tip bungalow. Subprefectul de Timis, Zoltan Marossy, mai afirma ca au fost comandate, inca din vara trecuta, din Italia si Germania, cateva zeci de astfel de locuinte tip bungalow sau containere termoizolante. Aceste locuinte provizorii sunt, de fapt, niste containere izolate termic si au dimensiunea unei camere (6,5 metri lungime si 2,5 metri latime). Cat priveste soarta acestor case cazute ulterior finalizarii programului guvernamental de reconstructie a zonelor afectate de inundatii, care nu mai pot fi reparate, si implicit cea a oamenilor, situatia este inca incerta. „Va fi, probabil, nevoie de un alt program de reconstructie”, a mai afirmat subprefectul de Timis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă