18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialHotel Intercontinental Bucureşti sărbătoreşte 40 de ani

Hotel Intercontinental Bucureşti sărbătoreşte 40 de ani

Hotelul Intercontinental împlineşte 40 de ani de la inaugurarea sa în mai, 1971. 
 Pentru a marca această aniversare, în acest weekend, pe 28 şi 29 Mai 2011, toţi oaspeţii şi clienţii hotelului vor beneficia de reduceri de 40% din preţurile de listă, la cazare şi în restaurantele Corso şi Modigliani,  precum şi în barul Intermezzo. În holul hotelului va fi amenajată o mini expoziţie cu mobilier, fotografii, decupaje din revistele vremii şi păreri ale oamenilor care au asistat la construcţia şi deschiderea hotelului din postura de angajaţi sau de constructori.
 Istoria Hotelului Intercontinental Bucureşti a început în anii 60 cînd a sosit la Bucureşti un reprezentant al companiei Cyrus Eaton Group. 
 Hotelul a fost construit după un proiect al arhitecţilor români D. Hariton, Ghe. Nădrag, I. Moscu şi Romeo Belea. Clădirea fiind finalizată după trei ani, într-un timp record pentru acele vremuri.
 
 Intercontinental Bucureşti a fost la vremea deschiderii, dar şi peste 25 de ani după aceea, cea mai înaltă clădire din România. Pentru aproape 30 de ani, hotelul a fost singurul hotel de cinci stele din România, care opera la standarde internaţionale. 
 La Intercontinental a fost introdus pentru prima oară într-un hotel din România sistemul de mic dejun tip „buffet suedez”, dar şi conceptul de „room service”.
 De-a lungul celor 40 de ani de existenţă, oaspeţi de seamă ai Hotelului Intercontinental au fost, preşedinţi de state, sportivi, prinţi şi prinţese şi importanţi oameni de afaceri. Între aceştia: Lenny Kravitz, Bill Gates, echipa Harlem Globe Trotters, Robert Gates şeful Pentagonului, presa de la Casa Albă în timpul Summit-ului NATO, Zucchero, Prinţul Hassan al Iordaniei, Bill Gates, Demis Roussos, Jose Carreras, Shimon Peres – Preşedintele Israelului, Jacques Yves Cousteau, Luciano Pavarotti, Boy George, Richard Claydermann, Bjorg Borg, Stan Smith, Billy Idol, Latoya Jackson, surorile Kessler, Yehudi Menuhin.
 Astăzi, Hotelul Intercontinental operează cu 257 de camere şi apartamente renovate, spaţioase şi elegant mobiliate, dotate cu internet de mare viteză prin cablu şi wireless şi spaţiu de lucru generos.
 Hotelul Intercontinental Bucureşti este operat sub contract de management de lanţul Intercontinental Hotels Group. 
  

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă