Exista copii care inainte de 1997 au fost adoptati international de familii din strainatate, dar ei nu au ajuns niciodata la parintii adoptivi. In locul lor in Italia, Spania si SUA au ajuns alti copii, tot din Romania, dar pe cu totul alte filiere, poate chiar si prin cea a traficului de fiinte umane. Despre cum au fost inlocuiti acesti copii, nimeni nu s-a mai interesat, pe parcursul atator ani, din cele mai diverse motive. Cel mai probabil existau organizatii bine puse la punct care alimentau piata externa a adoptiilor cu copii de rezerva contra unor sume de bani consistente. Pentru ca de ani de zile sunt adoptati international, cei trei copii de 14 ani nu-si pot face carte de identitate.
Dna Theodora Bertzi spune ca dupa 1 ianuarie 2005, cand a intrat in functiune noua lege a adoptiilor si dansa a devenit sef al Oficiului Roman de Adoptii, i-au fost aduse la cunostinta opt cazuri de copii adoptati din Romania care n-au ajuns la parintii din strainatate, ei fiind inlocuiti, nu se stie cum, cu alti copii. Si recent a mai aflat de inca trei cazuri, de care ORA se preocupa in prezent. Este vorba despre trei copii de 14 ani, adoptati international, cu acte in regula, tot inainte de 1997, dar care au ramas in Romania si din cauza ca au o identitate diferita de cea din actul de nastere pentru ei nu poate fi emisa cartea de identitate.
Cazurile la care se refera dna Bertzi sunt adoptii internationale care s-au facut cu incalcarea legii, iar Oficiul Roman de Adoptii se afla, in prezent, in imposibilitatea de a remedia aceste situatii. „Noi nu suntem organ de cercetare, iar copii care i-au inlocuit pe cei care au ramas in tara sunt cetateni ai acelor tari si statul roman nu se poate implica in jurisdictia altor state”, a declarat dna Bertzi
In urma demersurilor facute de ORA, pe plan intern, aceste cazuri sunt trimise spre rezolvare autoritatilor competente, in prezent fiind inaintate, dupa cum a declarat dna Theodora Bertzi, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Conventii internationale depasite
In legatura cu motivele care au dus la esecul unora dintre adoptiile internationale de copii romani, dna Bertzi a facut referire la vechea lege a adoptiilor internationale din Romania, care „era foarte permisiva”, si la legislatia internationala „superflu”.
Dna Bertzi a spus ca atat Conventia de la Haga in materie de adoptii, din 1993, la care Romania a aderat in 1994, cat si Conventia Europeana in materie de adoptii de la Strasbourg, din 1963, ratificata de Romania in 1993, sunt depasite. Precizand ca la modificarea Conventiei de la Strasbourg se lucreaza deja, pe plan international, dna Theodora Bertzi a mentionat ca si Conventia de la Haga trebuie adaptata la cerintele actuale. Un punct slab al prevederilor acestei conventii este, in opinia sa, lipsa de mijloace de constrangere a statelor care nu au ratificat Conventia de la Haga si care nu se achita de obligatia de a transmite rapoarte postadoptie tarilor din care provin copii adoptati international.
Pana la stoparea adoptiilor internationale, din 2001, Romania a detinut primul loc printre tarile foste comuniste in ceea ce priveste piata adoptiilor internationale, unde copilul era o marfa care aducea venituri rentabile. Bine puse la punct, procedurile de adoptii internationale aduceau venituri considerabile ONG-urilor si intermediarilor care ofereau celor doritori sa adopte copii pe alese, comisioanele fiind cele mai eficiente mijloace de rezolvare a dorintelor celor care aveau cu ce plati. Coruptia care s-a dezvoltat in acest domeniu a facut ca multi copii sa rateze adoptia, cu cele mai diverse si grave consecinte pentru ei. ORA a anuntat ca, in urma adoptiilor internationale dintre anii 1997-2005, peste 1300 de copii romani care trebuiau sa ajunga la parintii din strainatate au disparut fara urma, una dintre cauze fiind si netrimiterea rapoartelor postadoptie. Cele mai multe cazuri s-au inregistrat in relatie cu Italia, Grecia, SUA.
