Veteranul rocker Alice Cooper a declarat, recent, că artista Lady Gaga este versiunea lui feminină, modul în care şi-au construit personajele de pe scenă fiind similar, informează Mediafax.
Muzicianul, pe numele real Vincent Furnier, este cunoscut pe scenă ca Alice Cooper şi şi-a construit de-a lungul anilor o anumită imagine, purtând un machiaj şi ţinute devenite de acum legendare.
Rockerul în vârstă de 63 de ani spune că vede mult din personalitatea sa artistică în starul pop Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta. Cooper a declarat: „Lady Gaga este Alice Cooper în variantă feminină”. „A creat un personaj numit Lady Gaga şi scrie cântece pentru Lady Gaga, aşa cum eu scriu cântece pentru Alice. Dar când o întâlneşti în afara scenei, nu seamănă deloc cu persoana aceea (cu Lady Gaga, n.r.) şi nici eu nu semăn (cu Alice Cooper, n.r.)”, a mai spus muzicianul.
De la primul său album solo, din 1975, „Welcome to My Nightmare”, până la albume precum „The Last Temptation”, din 1994, şi „Brutal Planet”, din 2000, albumele-concept au fost specialitatea lui Alice Cooper. Cel mai recent album de studio, „Along Came a Spider” (2008), este istoria unui ucigaş în serie – o pânză de intrigi, înfăşurată în jurul unui hard-rock de calibru greu. Coprodus de Alice Cooper împreună cu echipa Dany Saber (Black Grape, Rolling Stones, Ozzy Osbourne, David Bowie) şi Greg Hampton (Bootsy Collins, Buckethead), albumul include piese precum „I Know Where You Live” şi „Vengeance Is Mine”, ce evocă imnuri clasice din portofoliul lui Cooper – „Is it My Body” şi „Under My Wheels”.
Alice Cooper a cântat şi în România, cel mai recent show al său având loc în iunie, la Bucureşti.
Lady Gaga are 25 de ani şi este câştigătoare a cinci premii Grammy. Ea este considerată una dintre cele mai interesante şi originale artiste din noul val şi se bucură de un imens succes comercial. Lady Gaga a devenit celebră graţie unor hituri precum „Bad Romance” şi „Poker Face” şi a încântat publicul cu ocazia unor apariţii live ieşite din comun, purtând întotdeauna costume şocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009.
Recent, Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depăşit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube, iar revista Billboard a desemnat-o „artista anului” pe 2010. Totodată, albumul „The Fame Monster” al cântăreţei Lady Gaga este cel mai bine vândut material discografic al anului 2010, cu 5,8 milioane de copii cumpărate la nivel mondial.