-2 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecial22 decembrie, Ziua victoriei Revoluţiei şi a Libertăţii

22 decembrie, Ziua victoriei Revoluţiei şi a Libertăţii

Senatorii din Comisia juridică au votat, marţi, în favoarea unei iniţiative legislative prin care ziua de 22 decembrie va deveni Ziua victoriei Revoluţiei române şi a Libertăţii, scrie Mediafax.

Ei au adoptat un raport favorabil, cu amendamente, la proiectul legislativ iniţiat de zece senatori şi deputaţi, care fac parte din toate grupurile parlamentare.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 258/29.04.2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României îi are ca iniţiatori pe senatorii PSD Laurenţiu Coca şi Toni Greblă, deputatul PSD Victor Socaciu, senatorul PDL Dorel Jurcan şi deputaţii PDL Marius Dugulescu şi Gheorghe Hogea, senatorul PNL Raymond Luca şi senatorul PNL Daniel Budurescu deputat UCRR (minorităţi) Gheorghe Firczak şi deputatul UBBR (minorităţi) Niculae Mircovici.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul legislativ urmăreşte „promovarea importanţei zilei de 22 decembrie, în mentalul colectiv, ca zi care a marcat începutul democraţiei în România”.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect legislativ.

Cele mai citite

François Bayrou, premierul Franței: Elon Musk reprezintă o „nouă dezordine mondială”

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă...

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

Biden a scos Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul

Președintele american în exercițiu Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul pentru a 'încuraja' discuțiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă