2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialStart TIFF 2011: Atmosferă destinsă, comisarul Cattani şi bursa Alex Leo Şerban

Start TIFF 2011: Atmosferă destinsă, comisarul Cattani şi bursa Alex Leo Şerban

A zecea ediţie TIFF a început în forţă: la timp, într-o atmosferă destinsă, veselă, de sărbătoare, cu mesaje de mulţumire şi speranţe, cu recomandări personale pentru primul weekend al festivalului, cu premii pentru oamenii care au fost alături de TIFF în aceşti zece ani şi cu un moment dedicat lui Alex Leo Şerban.

Dacă la ediţia anterioară, Tudor Giurgiu a urcat pe scenă cu mare întârziere şi doar pentru a critica dur lipsa de implicare a autorităţilor şi a oamenilor de afaceri în sprijinirea festivalului, aseară directorul TIFF-ului şi-a început discursul cu câteva recomandări personale. O invitaţie de a evada din cotidian, după cum domnul Giurgiu a precizat. Nu s-a referit la filme, ci la concertul formaţiei din Turcia „Baba Zulu” şi Nightlosers (duminică seară, în Euphoria Music Hall), dar şi la expoziţia Doinei Levintza. Pentru că, până vinerea viitoare, în foaierul hotelului Continental, pot fi văzute costume marca Levintza pe care până acum le-am putut vedea doar pe scenele teatrelor şi în filme.

În faţa a aproape 2000 de persoane prezente la Gala de Deschidere a TIFF 2011, Tudor Giurgiu a anunţat mulţumit şi cu satisfacţie o ediţie plină de surprize, de evenimente noi, de invitaţi speciali, concerte şi spectacole de teatru.

„Daca anul trecut eram un pic supărat şi dezamăgit de felul cum mergeau lucrurile, anul acesta sunt foarte optimist. Mă bucur că, într-un an de zile, faţă festivalului s-a schimbat şi am putut face o ediţie aşa cum ne-o doream. După cum vedeţi, Piaţa Unirii – acest kilometru 0 al festivalului – s-a schimbat radical, au apărut locuri noi unde publicul se poate întâlni cu artiştii, regizorii şi actorii invitaţi.” (Ocazie cu care va reamintim că în această seară, în Piaţa Unirii se va afla Michele Placido alias comisarul Cattani la premiera ultimului sau film, „Vallanzasca”)

În acest an, momentul dedicat mulţumirii celor care au susţinut festivalul a fost unul foarte plăcut, după cum directorul a ţinut să sublinieze.

„Anul trecut, domnul Kelemen Hunor a făcut nişte promisiuni aici pe scenă şi mă bucur că s-a ţinut de ele, pentru că, fără sprijinul lui, nu am fi reuşit să facem această ediţie aşa cum este. Cum este una specială, ţin să mulţumesc câtorva oameni, căci instituţiile sunt conduse de ei. Felul în care o să găsiţi festivalul la ediţia a X-a se datorează primului ministru Emil Boc, ministrului Culturii Kelemen Hunor şi primarului Clujului, Sorin Apostol.”

Mihai Chirilov: „Nu ştiu de ce Tudor Giurgiu m-a ales”

Mihai Chirilov, directorul artistic la festivalului, n-a vorbit despre filme, convins că fiecare va găsi ceva de văzut în oferta de peste 180 de titluri. A povestit în schimb cum a început această aventură şi colaborarea lui cu Tudor Giurgiu, într-o perioadă în care nu ştiau prea multe unul despre celălalt.

„Tudor mă ştia doar din ceea ce scriam şi eu la fel pe el, nu ştiu ce l-a împins să mă aleagă pe mine. În septembrie 2001, mi-a dat un telefon şi m-a chemat la o întâlnire pe terasă Everest din Bucureşti pentru a-mi prezenta un proiect: TIFF. Nu mi-am imaginat atunci că TIFF-ul poate să devină, nouă ani mai târziu, un Everest al evenimentelor cinematografice din Romania”.

Atmosfera primei ediţii, la concurs

Pe durata festivalului, organizatorii lansează o provocare pentru toţi cei care au fost alături de TIFF încă de la prima ediţie, în 2002.

„In Piaţa Unirii este un cort, veniţi aici cu orice suvenir pe care-l mai aveţi de la prima ediţie, vă vom face o poză, vă vom premia, iar povestea voastră o vom publica în ziarul festivalului, AperiTIFF, în următoarele nouă zile. Şi aceasta pentru că vrem să regăsim atmosfera absolut nebună şi inocentă şi specială care a fost la prima editie”, a declarat Tudor Giurgiu.

Un moment interesant şi amuzant (şi neaşteptat pentru cei care colaborează cu TIFF-ul) a fost iniţiativa organizatorilor de a mulţumi celor care au ajutat festivalul să ajungă la ediţia cu numărul zece, oameni ale căror devotament şi implicare au fost recompensate cu Diploma pentru Susţinerea Festivalului Internaţional de Film Transilvania – 2002-2011.

Printre premianţi (un critic de film; cel care l-a ajutat de Giurgiu să demareze prima ediţie TIFF sau colabotatori de la TVR Cluj) s-a numărat şi primarul Clujului, Sorin Apostol, moment în care acesta a promis că dezvoltarea festivalului nu se va opri aici.

„In continuare ne dorim extinderea acestui festival în toate cartierele oraşului. Dacă anul acesta vom avea proiecţii în aer liber, în cartierul Mănăştur, sperăm că de anul viitor cinematografele din cartiere să devină părţi componente ale acestui festival. Mulţumesc TIFF-ului că a ales să rămână la Cluj”, a mai declarat Sorin Apostol.

In memoriam, Alex Leo Şerban

Gala de deschidere a celei de-a zecea ediţii a TIFF a avut un moment special dedicat criticului de film Alex Leo Şerban, un prieten şi un susţinător al festivalului, după cum deja se ştie foarte bine.

„Nimeni nu şi-a imaginat că ediţia a zecea va fi făcută fără Alex Leo Şerban. A fost alături de TIFF încă din 2002, a fost primul critic de film din România care a afirmat răspicat că facem cel mai bun festival artistic din România”, a declarat Giurgiu.

Şi cum toţi îşi doresc ca acesta să rămână în continuare parte din festival, începând de anul viitor, TIFF împreună cu regizorul şi producătorul Bobby Păunescu vor acorda anual o bursă, ce-i va purta numele lui. Bursa constă într-un stadiu în regim de „visiting student” la Columbia University, New York, şi va fi acordată unui tânăr cineast ce lucrează deja la un proiect de film.

„Toţi ţinerii cineaşti sunt invitaţi să trimită proiectele la care lucrează, eu şi Bobby Păunescu vom face selecţia. Bursa va fi acordată începând de anul viitor şi sperăm să se transforme în tradiţie”, a declarat în încheiere Tudor Giurgiu.

 

 

Cele mai citite

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă