Apreciatul spectacol Royal Fashion, al companiei Passe Partout, în regia lui Dan Puric trece dincolo de graniţele ţării şi va fi jucat în cadrul Festivalului „Inima Reginei Maria”, organizat în Bulgaria, în perioada 9 – 12 septembrie.
Reprezentaţia, plină de înţelesuri subtile şi momente spectaculoase, va fi pusă în scenă, în Albena, duminică 11 septembrie. Semantica spectacolului este potenţată de costumele fabuloase create de Doina Levintza şi de scenografia Corinei Grămoşteanu.
Actorul şi regizorul Dan Puric este inventatorul unui limbaj unic de comunicare teatrală, creat prin alăturarea unor forme spectaculare diferite: dans, pantomimă, arte marţiale, pe care maestrul şi actorii trupei le folosesc pentru a sugera idei, trăiri şi sentimente dând spectacolului o formă inedită.
Printre punctele de atracţie ale celei de a doua ediţii a Festivalului Inima Reginei Maria se vor număra: expoziţia de porţelan pictat şi dantelă flamandă (Wagner – AFP şi Violeta Carmen Roman)
Biletele vor fi disponibile exclusiv în cadrul unor pachete complete de servicii, oferite de Balkan Travel şi Happy Tour. Există trei tipuri de pachete, cu valori cuprinse între 199 euro si 299 euro/persoană. Fiecare pachet include: trei nopţi de cazare, demipensiune şi acces la toate evenimentele aferente Festivalului.
Festivalul este organizat de Balkan Travel şi se bucură de sprijinul acordat de TVR International, în calitate de co-producător. Evenimentul este sponsorizat de Fundaţia Regina Maria şi Asus, iar partenerii principali sunt: Fundaţia Rotary şi Happy Tour.