7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialFestival: Un strop de Italia în Bucureşti

Festival: Un strop de Italia în Bucureşti

„FestItalia“, o manifestare care îşi propune să reconstituie o Italie în miniatură în Capitală, având ambiţia de a recrea atmosfera tipică sărbătorilor italiene populare, are loc, în perioada 12-18 septembrie, în Parcul Herăstrău, informează Institutul Italian de Cultură din Bucureşti.

Elementele de festival, sărbătoare populară şi câmpenească, alcătuiesc un cadru propice prezentării unor momente cultural-artistice, muzicale şi gastronomice, prin care organizatorii doresc să ofere imaginea unei Italii vii, dinamice, care ştie să îmbine tradiţia cu modernitatea şi împreună. Manifestarea va avea loc în Parcul Herăstrău, o oază de linişte şi verdeaţă care, timp de o săptămână, va fi animată de sunetele, muzica, savoarea şi culorile tipice unei Italii autentice, precum şi de ospitalitatea şi entuziasmul italienilor.

Pe 13 septembrie, de la ora 18.30, puteţi vedea spectacolul de muzică şi dansuri tradiţionale italieneşti organizat de Ro.As.It., Asociaţia Italienilor din România, care promovează identitatea minorităţii etnice italiene din România. Evenimentul este urmat de un moment artistic pus în scenă de un grup de elevi de la Liceul “Dante Alighieri”.

Spectacolul de teatru de stradă, mimi, acrobaţie şi scamatorii, prezentat de tinerii din Asociaţia Parada din România, care s-a bucurat de succes într-un turneu desfăşurat recent în mai multe localităţi din Italia, va avea loc pe 14 septembrie, de la ora 17.00. În aceeaşi zi, de la ora 20.30, formaţia Gruppo Musicale Artegiovane va prezenta spectacolul “Europa – trecut, prezent şi viitor”.

În 15 septembrie, va avea loc spectacolul de circ pentru mari şi mici al fundaţiei Parada România, afiliată fundaţiei Parada Italia. Asociaţia este susţinută de mai multe asociaţii şi instituţii din Italia şi foloseşte limbajul circului ca instrument de reintegrare socială a copiilor străzii din Bucureşti. Acesta va fi un eveniment pentru mari şi mici care nu trebuie ratat, o oră de zâmbete şi veselie oferită de acei copii şi tineri care erau consideraţi până nu demult la periferia societăţii, aproape invizibili. Seara va continua cu spectacole “improvizate” ale unor muzicieni anonimi care vor încânta publicul cu evoluţiile lor. La eveniment va participa pianistul Alfredo Tisocco.

 

Cele mai citite

Israelul a bombardat împrejurimile capitalei siriene Damasc

Avioane de luptă israeliene au bombardat joi împrejurimile capitalei siriene Damasc, aflată de duminică sub controlul insurgenţilor care l-au înlăturat de la putere pe...

Ghid complet pentru înlocuirea dinților de lapte la copii

Înlocuirea dinților de lapte de cei permanenți este o etapă importantă în dezvoltarea copilului. Este un proces natural și, de obicei, fără complicații,...

CP – Răzvan Dincă & Asociații asistă Rapid 1923 SA în victoria privitoare la mărcile „Rapid”

Societatea de avocați Răzvan Dincă & Asociații este mândră să anunțe soluția favorabilă obținută în numele clientului nostru, Fotbal Club Rapid 1923 SA, unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă