6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialFantoma pionierilor din Cotroceni

Fantoma pionierilor din Cotroceni

În 1949, comuniştii au transformat reşedinţa regală din Cotroceni în Palatul Pionierilor. Acum, acelaşi palat e muzeu şi găzduieşte o expoziţie despre vremurile în care era plin de copii cu cravate roşii la gât. Expoziţia „De la palat regal la palat al pionierilor (1949-1977) – o filă din istoria Palatului Cotroceni” poate fi vizitată până pe 6 noiembrie.

 

În scurtul istoric de pe site-ul Muzeului Cotroceni nu e nici un cuvânt despre pionieri. Ansamblul Cotroceni a fost ctitorit în 1681 de domnitorul Şerban Cantacuzino. De atunci a găzduit numeroşi conducători, a fost refăcut de mai multe ori şi a stat în centrul unor evenimente istorice importante, cum ar fi revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Dar istoria lui nu se termină cu înlăturarea monarhiei, în 1947.

 

„Am făcut apel la colegi care mai aveau acasă uniforme şi însemne pioniereşti”

Muzeul Cotroceni a găzduit, de-a lungul timpului, expoziţii despre toate perioadele istorice prin care a trecut palatul. Rămăsese doar perioada comunistă. Atunci, palatul a fost naţionalizat şi, în 1949, Uniunea Tineretului Muncitor a propus partidului să devină Palatul Pionierilor. Partidul a aprobat.

Muzeograful Ştefania Ciubotaru s-a apucat să caute exponate de atunci, treabă care s-a dovedit mai grea decât părea la prima vedere. „Materialele sunt foarte puţine pentru perioada asta. Am făcut apel la colegi care mai aveau acasă uniforme şi însemne pioniereşti. Am găsit pe Internet foşti instructori, la o vârstă venerabilă – pe unul, de 82 de ani, l-am invitat aici şi
mi-a explicat cum era atunci, cum veneau pionierii. Am mai găsit şi pionieri care au frecventat aceste cercuri.”

„Asta a fost ideea, să şteargă din memoria colectivă fastul monarhiei”

Astfel s-au putut reconstitui schimbările prin care a trecut clădirea. „Salonul de zi al principesei a devenit sală de balet. Fostele dependinţe erau folosite pentru cercul de automobilism. În celelalte saloane învăţau să coasă, să gătească, să facă poze… Cred că asta a şi fost ideea, să şteargă cumva din memoria colectivă fastul monarhiei, strălucirea de altădată. Bine că nu a fost demolat sau transformat în vreun spital sau mai ştiu eu ce, cum au păţit celelalte reşedinţe boiereşti şi regale”, spune muzeograful.

13.000 de pionieri pe săptămână

„La început erau aleşi cei mai buni pionieri, dar cu timpul numărul lor a crescut şi au început activităţi de masă. Se ajungea prin anii ’70 ca un număr de aproape 13.000 de pionieri să viziteze săptămânal palatul.” Pentru majoritatea copiilor a fost o experienţă fericită. Mulţi au continuat să ţină legătura între ei şi nu a fost de mirare când la lansare a apărut un grup de foşti pionieri, care priveau emoţionaţi şi discutau despre copilărie. Expoziţia conţine un întreg arsenal pionieresc. Costume cu celebrele cravate roşii, uniforme şcolare, costume populare,  şnururi de comandanţi de unitate şi o mulţime de insigne  – prieten al grănicerilor, pionier sanitar, fruntaş în munca patriotică, patrula de circulaţie, cutezătorul, tot înainte! Seamănă leit cu cercetaşii din filmele americane. Doar că, în loc să înveţe să supravieţuiască în sălbăticie, învaţă să supravieţuiască în societatea socialistă multilateral dezvoltată.

„A fost o rampă de lansare pentru multe figuri care au devenit apoi cunoscute”

„Aveau bazin de înot, terenuri de sport, teatru în aer liber, un loc de vis. Sunt oameni care au ţinut legătura timp de 30 de ani, de când n-au mai păşit pragul acestui loc, şi amintirile lor erau plăcute, pentru că ei erau copii, erau tineri. Dincolo de orice ideologie, copilăria e aceeaşi. Unii au ajuns electronişti, ingineri, sportivi, mari actori. A fost o rampă de lansare pentru multe figuri care au devenit apoi cunoscute, publice”, spune Ştefania Ciubotaru. Aşa au mers lucrurile până în 1976. Atunci, Ceauşescu a hotărât să-şi amenajeze aici un spaţiu în care să primească vizitele oficiale. Dar pe 4 martie 1977 cutremurul a distrus cea mai mare parte a palatului. S-a lucrat 10 ani la restaurarea lui, la fix pentru venirea revoluţiei.

„După revoluţie, palatul proaspăt restaurat a devenit muzeu. Asta a fost povestea lui. Ceauşescu nu şi-a mai pus în aplicare planul.” 

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Autoritățile iraniene au ridicat recent interdicția impusă asupra platformelor WhatsApp și Google

Autoritățile iraniene au ridicat recent interdicția impusă asupra platformelor WhatsApp și Google Play, ca prim pas în reducerea restricțiilor de internet din țară, conform...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă