Artista plastică Ana Ştefania Andronic îşi expune ultimele lucrări într-o expoziţie de pictură-grafică care va avea loc la Biblioteca Naţională.
Expoziţia Another Language (plus) cuprinde peste 30 de lucrări realizate în tehnici inedite şi cu efecte plastice surprinzătoare care aduc în faţa publicului românesc noul trend din creaţia sa, prezentat în premieră, în iarna 2012/2013 la prestigioasa galerie CHROM din Bochum, Germania.
Pe lângă lucrările prezentate la Bochum, ce pot fi vizionate şi în variantă UV, Ana Ştefania Andronic propune şi câteva replici moderne la abstracţionismul clasic, ce dezvăluie capacitatea artistei de a reinterpreta nu doar o tehnică, ci şi un fenomen artistic.
Expoziţia Another Language (plus) va putea fi vizionată zilnic, de luni până vineri, între orele 10 – 18, în perioada 29 octombrie – 11 noiembrie 2013.
Aceasta este cea de-a cincea expoziţie pe care o prezintă artista în ultimii cinci ani, în care a fost prezentă pe simeze la Sofitel (2009), “2 în 1” la Centrul Cultural al Armatei (2011), “Atitudini” la Palatul Parlamentului (2011) şi “Another Language” la Bochum, Germania (2012-2013) şi The Woman Way la Imbold Galerie (2013).
Absolventă a Universităţii de Arte, secţia grafică (clasa prof. Mircia Dumitrescu), Ana Ştefania Andronic (BUZU) a fost în atenţia iubitorilor artei plastice prin participările sale la expoziţii de grup şi evenimente artistice şi prin dezvoltarea unor tehnici inedite de pictură pe textile, obiecte decorative şi decoraţie murală.