Omagierea lui Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie, şi Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la aceeaşi dată începând de anul acesta, vor fi marcate de centrele Institutului Cultural Român (ICR) din Chişinău, Budapesta, Madrid şi Lisabona, prin diferite evenimente cu lecturi, traduceri, conferinţe şi film, potrivit Mediafax.
ICR Budapesta continuă şi în 2011 să încerce apropierea publicului ungar de marele poet Mihai Eminescu prin intermediul e-mail-ului. Poemul „Dintre sute de catarge” de Mihai Eminescu, în original, precum şi în patru traduceri semnate de poeţi maghiari va fi trimis, prin e-mail, sâmbătă, pe listele publicului de la Budapesta şi Seghedin. Vor fi expediate peste 500 de mesaje.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, organizează conferinţa cu titlul „Eminescu şi harta simbolică a canonului”, susţinută de criticul şi istoricul literar Iulian Costache, autorul cărţii „Eminescu – negocierea unei imagini – Construcţia unui canon, emergenţa unui mit”, distinsă cu mai multe premii literare, şi de criticul literar şi poeta Maria Şleahtiţchi.
Evenimentul va avea loc luni, de la ora 16.00, la Biblioteca Naţională din Chişinău, în cadrul Ateneului de cultură şi spiritualitate română „Moldova”.
ICR Madrid organizează evenimentul omagial „Mihai Eminescu, 161 de ani de la naştere”, vineri, de la ora 18.00, la sediul Ambasadei României. Programul constă în lectura unor poezii de Mihai Eminescu, în limba română, dar şi în varianta spaniolă, unde există traduceri, precum şi în vizionarea unui film românesc – „Un bulgăre de humă” -, în regia lui Nicolae Mărgineanu, care are ca subiect biografia poetului.
ICR Lisabona sărbătoreşte vineri, începând cu ora 17.30, Ziua Culturii Române, la Centro de Informação Europeia „Jacques Delors”. Vor fi organizate o conferinţă cu titlul „Conştiinţa latinităţii – o cale românească în direcţia integrării europene”, susţinută de doctor Virgil Mihaiu, director ICR Lisabona, şi o prelegere intitulată „Literatura română între tradiţie şi cosmopolitism”, o panoramă a literaturii române din perpectivă portugheză, prezentată de profesorul Fernando Couto e Santos.
Acestora li se adaugă inaugurarea expoziţiei fotografice de arhitectură „Art Nouveau în România” şi proiecţia filmului documentar-artistic „Construct”, de Sorin Ilieşiu, despre arhitectura lui Marcel Iancu.
Poetul Mihai Eminescu (1850 – 1889) este omagiat anual în ziua naşterii sale – 15 ianuarie. Începând de anul acesta, la această dată va fi sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2009. Potrivit demersului legislativ, în această zi, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune vor realiza şi vor include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.