6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCFR a semant contracte de 216 milioane euro pentru lucrări de infrastructură

CFR a semant contracte de 216 milioane euro pentru lucrări de infrastructură

CFR SA a semnat vineri opt contracte cu o valoare totală de 215,7 milioane euro pentru modernizarea a cinci gări, construirea tronsonului Vinţu de Jos – Coşlariu şi lucrări la cinci tuneluri, proiecte finanţate din fonduri europene nerambusabile.

„Semnăm astăzi contracte de 216 milioane euro, după ce au mai fost semnate deja contracte de 50 milioane euro pe parcursul anului”, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Primul contract, de 176,18 milioane euro, se referă la modernizarea tronsonului Vinţu de Jos – Coşlariu, (35,4 kilometri) din judeţul Alba, care a fost semnat cu firma italiană Impressa Pizzarotti. Contractul are o durată de execuţie este doi ani şi jumătate, la care se adaugă doi ani de garanţie. Termenul de finalizare este anul 2014, iar lucrările sunt finanţate în proporţie de 85% din Fondurile de Coeziune, şi 15% de la bugetul de stat, scrie Mediafax.

Alte două contracte au fost semnate cu asocierea Swietelsky – Sopmet – Dafora pentru modernizarea a cinci tuneluri din regionalele Braşov şi Timişoara. Valoarea cumulată celor două contracete este 4,9 milioane euro.

Ultimile cinci contracte au fost semnate pentru modernizarea gărilor din Brăila (Arcada Company – Leonhard Weiss – Isaft Litoral – 7,6 miloane euro), Piatra Neamţ (Confer Group – Wiebe România – Radaria – 4,7 miliioane euro), Sf. Gheorghe (Confer Group – Wiebe România – Radaria – 5,97 milioane euro), Vaslui (Arcada Company – Leonhard Weiss – Isaft Litoral – 5,05 milioane euro) şi Piteşti (Unicon – Leonhard Weiss – 11,31 miliioane euro).

Toate contractele pentru gări au o durată de execuţie a lucrărilor de un an si şionci luni, mai puţin staţia din Piteşti, care are un termen de doi ani şi două luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Perioada de garanţie pentru lucrări este de doi ani.

Boagiu a mai spus că două licitaţii – referitoare la modernizarea tronsonului Simeria – Vinţu de Jos (317,26 milioane euro fără TVA) şi Frontieră – Curtici – Arad (248,2 euro fără TVA) – sunt contestate, urmând să se pronunţe săptămâna viitoare Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor săptămâna viitoare.

Contractele semnate deja de CFR SA, în valoare de 50 milioane euro se referă la modernizarea gărilor Giurgiu Oraş (2,7 milioane euro), Slobozia Veche (5,2 milioane euro) şi Călăraşi (4,8 milioane euro), precum şi la implementarea unui program pilot de management al traficului (ERTMS) pe sectorul Buftea Crivina (38 milioane euro).

Tronsonul Vinţu de Jos – Coşlariu face parte din Coridorul IV Paneuropean, care, pe teritoriul României are traseul Frontieră – Curtici – Arad – Deva – Alba Iulia – Sibiu – Braşov – Bucureşti Constanţa.

Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă