5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialDresajul, soluţia pentru problema câinilor fără stăpân

Dresajul, soluţia pentru problema câinilor fără stăpân

Angajaţii Institutului de Cercetare a Interacţiunii Om-Animal cred că eutanasierea este acceptabilă în anumite cazuri specifice.

Cercetătorii şi profesorii din mai multe universităţi clujene au găsit o soluţie ingenioasă pentru rezolva problema câinilor vagabonzi de pe străzile marilor oraşe din România. Aceştia ar urma să fie dresaţi, pentru fi astfel mai puţini agresivi şi mult mai uşor adoptabili.

Specialiştii de la Institutul de Cercetare a Interacţiunii Om-Animal, care reuneşte psihologi, biologi, etologi şi medici veterinari au elaborat un plan complex pentru a rezolva problema câinilor vagabonzi. ”Primul pas ar fi strângerea câinilor de pe străzi şi trierea lor.În anumite cazuri, în care avem câini foarte bolnavi sau foarte agresivi, eutanasierea este o soluţie care trebuie avută în vedere”, spune doctorul Andrei Mihalca de la Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.

Apoi, un al doilea pas este sterilizarea animalelor în cauză. Medicii veterinari spun că trebuie sterilizate atât animalele fără stăpân, cât şi cele care au stăpân. Pe de o parte, acest lucru reduce foarte mult posibilitatea apariţiei cancerului mamar, la femele, precum şi elimină posibilitatea apariţie cancerului testicular sau de prostată, la masculi, spune medicul veterinar Ciprian Ober, cercetător în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj. În cazul animalelor cu stăpân, în cazul în care proprietarii refuză sterilizarea, există posibilitatea ca ei să fie impozitaţi, în aşa fel încât deţinătorii de animale să nu aleagă să nu recurgă la sterilizare pur şi simplu pentru a face economie. O operaţie de sterilizare costă aproximativ 100 de lei, iar impozitul ar urma să fie mai mare, tocmai pentru a încuraja sterilizarea lor.

”Este doar un mit povestea care spune că, pentru sănătatea lor, este mai bine ca femelele să aibă un rând de pui. De fapt, dacă este sunt sterilizate înainte de a avea primul ciclu de călduri, scad foarte mult şansele ca ele să aibă probleme cu cancerul mamar”, a mai spus Ciprian Ober.

Câinii, dresaţi de deţinuţi

Un al treilea pas este păstrarea câinilor sănătoşi şi implicarea lor în programe de dresaj. Alina Rusu, care este deopotrivă biolog şi psiholog, spune că Institutul pentru Cercetarea Interacţiunii Om-Animal a derulat un proiect care a implicat câini comunitari, dresaţi, cu ajutorul specialiştilor, de către deţinuţi din penitenciarele din Bucureşti şi Satu Mare. ”A fost o situaţie din care toată lumea a avut de câştigat. Toţi câinii dresaţi au fost adoptaţi rapid. Trei dintre deţinuţii implicaţi în acest program au obţinut calificarea de instructor de câini”, spune Alina Rusu.

În plus faţă de faptul că au obţinut o calificare ce le poate fi utilă după eliberarea din închisoare, deţinuţii implicaţi în astfel de activităţi beneficiază şi de reducerea pedepsei pe care o execută, în condiţiile legii. Legislaţia penală din România spune că deţinuţii care au un comportament bun şi care muncesc în timpul detenţiei pot fi eliberaţi mai devreme.

Cele mai citite

Netflix majorează prețurile abonamentelor în România, după scumpirile din industria de streaming

Netflix a anunțat o majorare a prețurilor pentru toate tipurile de abonamente în România, în contextul unor creșteri similare adoptate recent și de alte...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă