3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecial7 sfaturi pentru a economisi apa în grădină

7 sfaturi pentru a economisi apa în grădină

Apa este o resursă preţioasă, aşa că trebuie economisită cât se poate de mult şi folosită inteligent. Mai ales că încarcă destul de mult facturile pentru cei care au grădină, în special pe timpul verii. Un sistem de irigare automat poate fi soluţia ideală.

Există numeroase soluţii de economisire a apei în grădină dar şi pentru cei care au plante şi flori pe terasă sau balcon. Iată câteva dintre ele.

1. Luaţi în considerare o udarea corectă a grădinii, plantele şi florile udându-se atât cât trebuie, nici prea mult, nici prea puţin, oricum ţinând seama de necesităţile lor. Acestea sunt în funcţie de poziţionarea faţă de soare, cantitatea de precipitaţii şi, în special de speciile de flori, arbuşti sau copaci plantaţi în zonă.

2. Pentru a ajunge la plante înainte de a se evapora, evitaţi udarea grădinii în timpul prânzului, în zilele caniculare. Ideal este să udaţi plantele, florile, legumele şi arbuştii dis de dimineaţă. Pentru a nu vă trezi cu noaptea-n cap, ideal este să instalaţi un sistem automat pe care să-l programaţi să pornească la oră fixă, în timp ce încă mai dormiţi.

3. Cel mai indicat este să udaţi florile de la o distanţă mică de pământ, direct la rădăcină, prin picurare, sau cu un furtun cu debit redus. Astfel, când este foarte cald, apa nu se va evapora înainte de a ajunge la rădăcini iar, pe de altă parte, specialiştii nu recomandă să se stropească frunzele deoarece ciupercile dăunătoare se dezvoltă foarte rapid pe frunzele umede iar soarele puternic afectează frunzele cu apă. Utilizarea de pietre în grădină ajută ca apa din pământ să nu se evaporeze uşor.

4. Stârpiţi buruienile, pentru că ele sunt precum o sugativă, consumând rezerva de apă din sol în detrimentul plantelor bune din grădină.

5. Tundeţi cu regularitate arbuştii, pomii şi gazonul, pentru a vă asigura că apa nu este consumată de surplusul de vegetaţie.

6. Instalaţi un sistem de irigare inteligent sau folosiţi echipamente care permit reglarea debitului de apă, evitând irosirea necontrolată a acestei resurse valoroase pentru grădină, evitând supraîncărcarea facturilor la utilităţi.

7. Refolosiţi apa menajeră sau colectaţi apă de ploaie pentru udarea grădinii. Străbunicii noştri colectau apa de ploaie în butoaie pentru a o folosi. Rufele se spală cel mai bine cu această apă (arată excelent după spălare), deasemenea este recomandată la spălatul părului şi se poate utiliza şi la gătit.

Principalul avantaj al apei de ploaie, la fel ca şi al celei colectate din fântâni, este că un costă nimic şi se găseşte din abundenţă. Cel mai simplu mod de a colecta apa de ploaie este prin aşezarea unor butoaie la gurile de scurgere ale streşinilor.

Totodată, apa poate fi colectată în butoaie cu capacităţi mari, din plastic, care pot fi îngropate în curte. La instalare, pe fundul gropii în care vor fi plasate aceste rezervoare, se pune un strat suficient de gros de nisip, iar în jur se prevede un strat de drenaj.

 

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...
Ultima oră
Pe aceeași temă