3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialSpecialist: cum se aleg, montează şi întreţin aparatele de aer condiţionat

Specialist: cum se aleg, montează şi întreţin aparatele de aer condiţionat

Cum alegem un aparat de aer condiţionat în funcţie de nevoi? Ce trebuie luat în calcul la montaj şi cum trebuie întreţinut acest aparat? Ce noutăţi au apărut în acest domeniu?

Economia energetică adusă, puterea aparatului şi nivelul de zgomot produs sunt principalii factori de care trebuie ţinut cont la achiziţionarea unui aparat de aer condiţionat.

Un factor important de care trebuie ţinut cont este clasa de consum a aparatului şi necesarul de frig al încăperii în care acesta urmează să fie amplasat. Din acest punct de vedere se recomandă alegerea aparatelor de aer condiţionat din clase peste A, de tip Inverter, deoarece acestea pot avea un consum mai mic cu până la 40% faţă de cele din clasele inferioare.

Alt aspect demn de luat în considerare este nivelul de zgomot produs de aparatul de aer condiţionat. De aceea, este recomandată alegerea unui dispozitiv silenţios, care să producă un nivel cât mai scăzut de decibeli.

Nu în ultimul rând, una dintre funcţiile de care trebuie să se ţină cont la cumpărarea unui aparat de aer condiţionat este filtrarea aerului. Astfel, specialiştii recomandă produsele ce dispun de filtre de platină ce îndepărtează bacteriile şi ciupercile, prevenind astfel principalele cauze ale alergiilor.

De asemenea, unele aparate de aer condiţionat oferă şi posibilitatea dezodorizării prin intermediul unui difuzor de parfum, a cărui aromă poate fi schimbată oricând, în funcţie de preferinţele utilizatorului.

Montarea, ca şi alegerea aparatului de aer condiţionat, are o importanţă ridicată, în funcţie de acest lucru depinzând durata de viaţă a produsului. Astfel, înainte de montare, trebuie găsită cea mai potrivită locaţie – un perete solid şi neted, într-un loc ferit de razele directe ale soarelui, la cel puţin 2 metri înălţime şi într-un spaţiu deschis.

Prima recomandare în privinţa întreţinerii unui aparat de aer condiţionat este verificarea periodică. Aceasta trebuie efectuată de o echipă de specialişti pentru a fi evitate probleme ulterioare.

O altă recomandare pentru întreţinerea aparatelor este pornirea acestora chiar şi în perioadele în care nu sunt utilizate în mod frecvent. Astfel, pentru a evita blocarea elementelor din interior, aparatul de aer condiţionat ar trebui pornit o dată pe lună şi lăsat să funcţioneze timp de 15 – 20 de minute.

Sfatul specialistului: Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operations Manager Ariston Thermo România

 – Este recomandat ca necesarul de frig al încăperii să fie calculat de un specialist, deoarece  de acesta depinde şi dimensiunea aparatului de aer condiţionat.

Astfel, o cameră ce are între 25 şi 35 de metri pătraţi necesită un aparat de aer condiţionat între 9.000 şi 12.000 BTU/h, în timp ce o cameră cu suprafaţa de peste 50 metri pătraţi are nevoie de un aparat mai puternic, de 18.000 BTU/h sau chiar 24.000 BTU/h.

– Unitatea exterioară a aparatului ar trebui montată mai jos decât unitatea interioară, iar peretele pe care aceasta se va monta trebuie să permită un acces uşor, în cazul în care necesită reparaţii.

– Filtrele aparatului de aer condiţionat ar trebui curăţate şi schimbate în mod regulat, pentru a reduce riscul de alergii. Se recomandă spălarea lor cu apă şi săpun şi schimbarea o dată la 6 luni sau chiar mai frecvent, în cazul mediilor cu un nivel ridicat de poluare.

 

Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă