5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialBudapesta, deliciu vizual şi gastronomic

Budapesta, deliciu vizual şi gastronomic

Pentru românii care călătoresc spre Vest, Budapesta reprezintă prima oprire, un simplu oraş de tranzit către o altă destinaţie. Toţi ştiu că este o capitală plină de atracţii turistice, însă foarte puţini se opresc să-o viziteze. Cred că facem o mare greşeală, ar trebui să-i acordăm mai mult de o zi! Merită!

Am să sar peste informaţiile despre istoria oraşului, detalii pe care le găsiţi în orice ghid turistic, şi am să trec la ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult, şi anume, mâncarea. În Budapesta sunt destule restaurante unde, pentru o sumă fixă, poţi gusta din toate preparatele pe care ei le oferă. Iar dacă ai alături şi un ghid care te îndeamnă să guşti totul, în special ceea ce tu nu găteşti acasă, atunci ai parte de un festin cu adevărat deosebit. Sfatul nostru: nu refuzaţi Unicum, altfel nu vă veţi putea ridica de la masă.

Să revenim puţin la atracţiile turistice. Budapesta este renumită pentru podurile peste Dunăre ce leagă Pesta de Buda şi Buda Veche, poduri distruse la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă refăcute şi redate ungurilor aşa cum au fost la inaugurare. Noi le-am traversat cu maşina, nu faceţi aceeaşi gre­şea­lă, vizita-
ţi-le la pas, priveliştea este mag­­­nifică. 
E simplu de deosebit cele două oraşe, principale să zicem, în Pesta este Palatul Parlamentului, în Buda Palatul Regal, poate cele mai fotografiate şi vi­zitate obiective turistice din Budapesta. Sfatul nostru: încercaţi-vă talentul de fotograf noaptea!

Tot din maşină am văzut şi cel mai renumit bulevard al lor, Andrasy, cu fostele reşedinţe ale familiilor aristocrate, dintre care doar una singură nu a fost restaurată. Insist asupra clădirilor şi obiectivelor restaurate, pentru că m-a uimit importanţa pe care ungurii o acordă acestora şi atenţia cu care sunt refăcute (bineînţeles fiind şi influenţată de ceea ce se petrece în Bucureşti). Şi cum vorbim de clădiri istorice, în centrul Budapestei, mai multe lanţuri hoteliere celebre au cumpărat astfel de clădiri,
le-au restaurat şi le-au transformat în hoteluri. Sfatul nostru: în timpul plimbărilor prin oraş, opriţi-vă într-un astfel de hotel pentru o cafea ori o prăjitură şi admiraţi-le interiorul. Nu veţi regreta jumătatea de oră petrecută într-un astfel de loc.

Ce nu trebuie ratat în Budapesta?! O croazieră seara pe Dunăre, când veţi putea admira toate obiectivele turistice prezentate în ghiduri, superb luminate, şi veţi trece pe sub renumitele poduri, de altfel şi ele luminate. O cină la crama Borkatakomba, unde mâncarea este excepţională (cum altfel?), vinul pe măsură, atmosfera deosebită (puteţi alege între a cina la masă ori în butoi), iar tradiţia locului cere ca ospătarii să toarne vinul dintr-o pâlnie uriaşă direct în gura petrecăreţilor curajoşi. Credeţi că este uşor? Vă înşelaţi, vă trebuie antrenament şi o sete enormă! Iar dacă învăţaţi repede, plecaţi şi cu nişte sticle de vin acasă.

O vizită în „oraşul artiştilor”, Szentendre, la 10-15 kilometri de Budapesta, pe malul Dunării, unde strada principală găzduieşte numai buticuri cu articole hand-made. O vizită la Bastionul Pescarilor, de unde puteţi admira oraşul de sus, iar dacă tot aţi ajuns acolo, în apropiere găsiţi şi Muzeul Marţipanului, unde sunt reproduse, în marţipan, majoritatea obiectivelor turistice din Budapesta, o statuie, în mărime naturală, a prinţesei Elisabeta, şi harta Ungariei. Asta sigur o să vi se pară interesantă!

Şi, neapărat, dacă ajungeţi în Budapesta, petreceţi câteva ore în cel mai frumos parc al oraşului, care este de fapt o insulă, Insula Margareta. O adevărată mândrie pentru Budapesta, pe insulă nu se află decât un hotel, în rest pomi, grădini, fântâni arteziene, băi termale în aer liber, pe scurt spus un loc ideal pentru recreere. Să încercăm un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi arătat un astfel de loc în Bucureşti? Pe o lungime de 2,5 kilometri, cât are Insula Margareta, cam câte clădiri de birouri ar fi intrat?

Zboruri directe între Bucureşti şi Budapesta vă pun la dispoziţie companiile Tarom (www.tarom.ro – preţ începând de la 130 de euro pentru o călătorie dus-întors) şi Malev (www.malev.ro – preţuri de la 99 euro dus-întors). Pentru cei care vor să stea un weekend prelungit (de joi dimineaţa până duminică seara) Malev, împreună cu agenţia Accent Travel (www.accenttravel.ro) vă oferă tarife speciale, cu preţuri care pornesc de la 149 euro pentru o persoană, preţul incluzând zborul dus-întors şi cazare la hotel de trei sau patru stele cu mic dejun inclus.

 

Cele mai citite

Scandal politic în Ungaria: Opoziția acuză guvernul Orban de spionaj

Liderul opoziției din Ungaria, Péter Magyar, a lansat acuzații grave la adresa guvernului condus de Viktor Orban, susținând că el și echipa sa au...

Costul creditelor în România: De ce plătim dublu față de UE, chiar și cu inflația în scădere

Dobânzile mari la creditele din România sunt un paradox pentru consumatori și companii, în ciuda scăderii inflației România, alături de alte țări din Europa Centrală...

Salariaţii care aduc cei mai mulţi bani pentru companii sunt şi cel mai bine plătiţi

Angajații din HoReCa, textile şi din call-center sunt codaşi la câştig şi la productivitate Performanța pe sectoare a fost evaluată în funcție de codurile CAEN...
Ultima oră
Pe aceeași temă