Un test premergător lansării rachetei spaţiale româneşti Helen 2, realizat de Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA), în colaborare cu Aeroclubul României şi Federaţia Aeronautică Română, va avea loc marţi dimineaţă, în zona Hoghiz (Rupea) – Braşov, scrie Mediafax.
Zborul este programat pentru marţi, de la ora 07.30, cu decolare din zona localităţii Hoghiz (Rupea) – Braşov, E60 (DN 13), pe drumul Braşov – Târgu Mureş, la aproximativ 5 km faţă de Rupea, 2 km faţă de Hoghiz.
În timpul acestui zbor, capsula presurizată a Treptei 1 a rachetei Helen 2 şi capsula ELL (European Lunar Lander) vor fi ridicate de un balon pilotat, cu aer cald. Obiectivul principal al misiunii este testarea avionicii şi a sistemelor de transmisie TV în direct de la bordul rachetei Helen 2.
Echipajul balonului va fi format din Mihai Ilie – pilot, Mugurel Ionescu – copilot şi Dumitru Popescu – operator al echipamentelor rachetei Helen 2. Acest zbor face parte din programul competiţiei internaţionale de astronautică Google Lunar X Prize.
Racheta spaţială Helen 2 va fi lansată în curând din largul Mării Negre, în cadrul Misiunii 4, programată pentru luna iunie.
ARCA este o organizaţie nonguvernamentală, lider naţional în domeniul cercetării aerospaţiale. În decursul a zece ani, ARCA a dezvoltat trei mari programe de cercetare aerospaţială: Demonstrator, Stabilo şi Haas-ELE.
ARCA participă, din 2008, la Competiţia Google Lunar X Prize, care oferă un premiu de 30 milioane de dolari echipei care lansează pe Lună o rachetă cu un robot care să aselenizeze. În acest sens, ARCA dezvoltă sonda lunară ELE şi racheta lansatoare de sateliţi Haas.
În 2009, ARCA urma să efectueze un zbor de testare, din largul Mării Negre, al rachetei Helen, lansată cu ajutorul celui mai mare balon solar din lume. Condiţiile meteorologice nefavorabile au împiedicat buna desfăşurare a testului şi au dus la amânarea lui pentru 2010. Lansarea rachetei Helen are un dublu scop: pe de o parte, lansarea primei rachete spaţiale româneşti, iar pe de altă parte, testarea de subansamble pentru lansatorul lunar Haas.