Virusul gripei noi, care de curand beneficiaza de un vaccin controversat, se pare ca va putea fi combatut si cu ajutorul unei substante cu rol dezinfectant, deosebit de eficienta. Un grup de cercetatori din Coreea a reusit in premiera mondiala sa realizeze o noua compozitie chimica cu efecte letale pentru AH1N1, dar care nu afecteaza negativ mediul inconjurator si care este foarte usor de preparat.
Oamenii de stiinta au descoperit ca apa ozonificata in combinatie cu acidul hidrocloric dezactiveaza virusul intr-un mod foarte eficient si poate fi un dezinfectant cu efecte extrem de importante in privinta limitarii raspandirii gripei porcine. De regula, acest acid distruge bacteriile din tractul intestinal, dar este utilizat si pentru indepartarea petelor sau a unsorii. Expertii sustin ca folosirea acestei substante pentru dezinfectarea si igienizarea unor suprafete se face fara a afecta in vreun fel mediul. Totodata, se estimeaza ca aceasta substanta are costuri de productie mult mai mici in comparatie cu alte tipuri de dezinfectanti, folositi in acest momentul in intreaga lume pentru combaterea gripei porcine.
Cu toate ca apa acida ionizata poate dezctiva doar partial virusul AH1N1, specialistii au observat ca efectul de sterilizare apare prin adaugarea a 10 mg/litru de gaz ozonic (folosit in special in interventiile stomatologice), adica printr-o aciditate puternica. Conform testelor de laborator, se pare ca prin aceasta combinatie pH-ul scade de la valoarea 7 la 4. De asemenea, aceasta combinatie este capabila sa distruga virusul in doar cinci minute (potrivit expertilor, noua substanta are un efect sinergic si poate fi activa in cazul a nu mai putin de 430.000 de virusuri existente in mediul inconjurator).