Daca un om se rataceste in desert, se stie ca acesta se va roti in loc, dezorientat. Plecand de la aceasta premisa, oamenii de stiinta au vrut sa afle cum reusesc vietatile din acest tip de habitat sa se ghideze fara sa se rataceasca. Biologii s-au intrebat cum reusesc furnicile care traiesc intr-un mediu omogen ca desertul sa gaseasca drumul inapoi la musuroi dupa ce se aventureaza la mari distante de acesta. Studii anterioare au aratat ca furnicile pot memora anumite repere naturale, dar conform unui nou studiu publicat in BioMed Central, ele se ghideaza dupa… miros.
Pana acum cercetatorii credeau ca furnicile de desert (Cataglyphis fortis) folosesc in expeditiile lor drept mod de orientare urmele terestre prezente in directia in care se afla cuibul lor. Pedometrul la furnici (sau teoria conform careia furnicile isi numara pasii) este o teorie propusa pentru prima data in 1904 dar a ramas netestata pana in zilele noastre. Cercetatorii au dresat furnicile de desert sa mearga pe o carare dreapta de la intrarea in cuib pana la o sursa de mancare aflata la 30 de metri departare. Daca erau mutate fie sursa de mancare fie cuibul, furnicile se abateau de la calea pe care o stiau dupa ce ajungeau la locul pe care il cunosteau pentru a-si indeplini scopul.
Totusi, pentru ca sunt foarte putine semne in zona desertica, cercetatorii s-au intrebat cum pot insectele sa ia tot timpul calea cea mai dreapta stiind cu exactitate incotro se indreapta. Studii recente au scos in evidenta faptul ca acestea isi numara pasii, lucru ce este de altfel crucial in deplasarea lor. De-a lungul anilor cercetatorii au propus diverse teorii legate de deplasare furnicilor si de modul in care acestea isi gasesc drumul spre casa. Una dintre aceste teorii sustine ca acestea, ca si albinele, se bazeaza pe memoria lor vizuala, aducandu-si aminte diferite imagini de pe traseul lor. Totusi experimentele au aratat ca furnicile pot merge si pe intuneric, aceasta descoperire infirmand teoria exprimata anterior. O alta ipoteza infirmata este aceea conform careia furnicile au simtul timpului si se pot orienta in functie de aceasta abilitate. Alte studii arata ca odata ce furnicile gasesc o sursa buna de mancare le invata si pe celelalte furnici cum sa o gaseasca la randul lor.
Kathrin Steck, Bill Hansson si Markus Knaden de la un centru de cercetare din Germania au realizat un experiment pe baza caruia au tras concluzia ca furnicile isi folosesc ca sistem principal de orientare simtul olfactiv. Aceasta abilitate, pe care au demonstrat-o si porumbeii, se pare ca s-a dezolvat in cazul furnicilor din cauza conditiilor vitrege de existenta din zona desertului, unde hrana este foarte greu de procurat. "Suntem exprem de impresionati sa descoperim ca acest tip de furnici au un sistem de ghidare propriu, bazat pe recunoasterea mirosurilor de la distante foarte mari" – a declarat Knaden, seful echipei de cercetatori.
Moleculele de recunoastere olfactiva sunt responsabile si de faptul ca nu exista agresivitate intre diferite colonii de furnici. Supercoloniile, cum le numesc specialistii, au o organizare sociala extrem de sofisticata si, pe de alta parte, organismul le permite sa reziste la cele mai grele conditii de viata. Patru specii de furnici – cele mai multe, originare din America de Sud, iar restul, din Africa si India – alcatuiesc deja un veritabil imperiu intins pe multe mii de kilometri, singurele zone deocamdata neocupate fiind cele reci.
Potrivit specialistilor, existenta furnicilor pe Terra dateaza de peste 120 de milioane de ani, iar in prezent se estimeaza ca exista aproximativ un miliard de miliarde de furnici repartizate in 12.000 de specii. Ele pot rezista la temperaturi negative, pana la extreme opuse, de 55-60 de grade Celsius.
Unele specii folosesc pamant si propria saliva, pentru construirea furnicarului, altele tes adaposturi din frunze, folosinde-se de o secretie larvara asemanatoare matasii. In unele colonii, o specializare aparte seamana bine cu soldatii-kamikaze. In orice moment, anumiti indivizi sunt gata sa… explodeze, raspandind asfel substantele toxice acumulate in corp, pentru a-i descuraja pe pradatori. La alte specii, s-au format asa-numitele "bomboane vii" – lucratori care acumuleaza secretiile zaharoase in abdomen, pentru a-si hrani congenerii in perioadele de foamete.
Furnicile au fost, sunt si vor fi un exemplu de organizare comunitara, prin reguli clare si perfecte de convietuire, capabile sa asigure supravietuirea speciei. Furnicarul este o metropola in miniatura. Din el nu lipsesc camera regala, depozitul de grane si cel cu prada constituita din alte insecte, camera oualor, a larvelor si a nimfelor, apoi cea a puilor, incaperea pentru iernat, solariul, acoperisul, cimitirul si, desigur, o retea de coridoare legate de intrarile in "oras".
