Ceea ce poţi găsi uşor, nu e nevoie să ţii minte. Această veche maximă este cea care conduce afacerea Google de astăzi. Dar revoluţia internetului este abia la început, iar în curând informaţiile zilelor noastre obişnuite vor fi „hrana” motoarelor de căutare. Va trebuie să avem grijă ce publicăm online, avertizează un articol din cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.
Eric Schmidt, director executiv al Google, a ţinut în urmă cu câteva săptămâni un discurs memorabil: „În 2029, vei fi capabil să cumperi unsprezece petabiţi de spaţiu de depozitare virtual pe un singur dispozitiv cu mai puţin de 100 de dolari. Acest driver, după socoteala mea, va putea să păstreze 245 de ore de video DVD în fiecare zi timp de şase sute de ani.” Acesta este suficient pentru o viaţă întreagă, din leagăn până în mormânt – cu spaţiu suficient şi pentru generaţiile următoare.
De ce vor oamenii să înregistreze fecare secundă a vieţii lor? Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ni-o punem astăzi. Comunicarea socială este doar o parte din acest răspuns. Experienţa de secole a omenirii ne spune că doar ceea ce este memorat rămâne ca fiind petrecut cu adevărat.
Impactul memoriei digitale asupra memoriei umane este tema unui articol recent din jurnalul „Science”, a cărui idee a pornit de la declaraţiile lui Schmidt.
Cercetările au dovedit că simplele căutări constante pe Google nu ne ajută să învăţăm sau să ţinem minte mai bine informaţii diverse, ci, dimpotrivă, să memorăm unde găsim lucrurile pe care vrem să le ştim. Un experiment interesant a arătat că subiecţii cărora li s-a spus că informaţiile le-au fost şterse din calculatorul personal şi-au adus mai bine aminte de acestea decât cei conştienţi că le au stocate.
Oamenii de ştiinţă ridică o problemă recurentă: externalizarea memoriei. Însă până acum, spaţiile de stocare reţineau trecutul. Nu doar reclamele din ziare au fost mereu limitate de spaţiu, ci şi cantitatea de cunoştinţe. Aceasta a dat materialului o valoare, asemenea bancnotelor, deşi conţinutul imprimat în sine nu era folositor.
Astăzi, când pentru 100 de dolari poţi să păstrezi 600 de ani în timpul real, lucrurile se schimbă. Valoarea informaţiei nu mai stă în ea însăşi, ci în modul în care este interconectată. Omniscienţa Google nu mai este literară, ci socială. Externalizarea memoriei umane către o companie privată americană, îngrijorează nu numai asupra puterii deţinute de oameni necunoscuţi, ci şi asupra creării identităţii umane prin cooperarea dintre memorie şi experienţă.
Google nu numai că preia conducerea asupra cunoştinţelor factuale. Pentru prima dată în istorie, el administrează şi tehnologia, organizarea şi interpretarea conexiunilor pe care le uzăm când ne folosim inteligenţa. Acesta este probabil singurul scop al unei operaţiuni care urmăreşte cât stă un cursor indecis asupra unui drum de pe Google Earth, un cursor care mai devreme căutase cazinouri pe Google Search.
Imaginează-ţi un bibliotecar spunându-ţi de câte ori a trecut fiecare cititor cu privirea pe fiecare paragraf, ce texte au fost citite, câte împrumutate, cât timp, ce întrebări şi-au pus oamenii în timpul lecturii sau ce răspunsuri intereseante au pentru posibile întrebări ale tale. Dar acest fapt nu ar mai fi numai externalizarea memoriei, ci înlocuirea ei pur si simplu. Şi pentru că este foarte eficient şi salvează o groază de timp, vom fi de acord. Vom plăti bucuroşi orice preţ. Până la urmă, asta ne stimulează să facem loc unor alte informaţii de reţinut mai importante .
Dar care ar fi acestea? Nu e numai o chestiune de uitat anul în care s-a născut Kant sau cea mai bună metodă de a coace un tort. Ce impact va avea externalizarea tututor conexiunilor noastre asociative asupra identităţii noastre? Ce fel ar fi dacă, să zicem, ne-ar fi date dispozitive GPS toată viaţa, hărţi care ne-ar scăpa de efortul de a ţine minte adrese şi ne-ar elibera memoria pentru altceva?
Care este totuşi puterea politică şi economică a unui motor de căutare? Cât de măreaţă este autoritatea acestor lucruri, în care oamenii au atâta încredere încât sunt pregătiţi să-şi sacrifice propria memorie?
Astăzi, întreaga cunoaştere umană se află în mâinile a trei mega-corporaţii, dacă punem la socoteală Apple şi Facebook.
În timp ce Uniunea Europeană cheltuie miliarde de euro pentru a reporni proiectul său pentru satelitul GPS Galileo, dezvoltarea unui motor de căutare european a eşuat de la prima încercare. China, îngrijorată de suveranitatea ei în materie de intepretare, are Baidu. Nu trebuie să denigrăm imaginea Google, dar crearea unui motor de căutare european care nu e nici comercial nici privat, nici subiect de conflicte politice şi economice, ar putea fi cel mai important proiect tehnologic al timpurilor noastre.
