2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialHow to Web, la Bucureşti

How to Web, la Bucureşti

O nouă serie de specialişti ai industriei tech globale au confirmat prezenţa la How to Web 2013, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei şi tehnologiei din Europa de Sud-Est. Aceştia vor aborda teme precum inovaţia în tehnologie, dezvoltarea produselor şi a afacerilor globale. Evenimentul va avea loc în perioada 20-21 noiembrie, la Crystal Palace Ballroom din Bucureşti.

Lista de vorbitori ai ediţiei de anul acesta a How to Web este completată de specialişti ce vor aborda teme precum dezvoltarea produselor de uz casnic conectate la internet, dezvoltarea echipelor durabile ce susţin crearea de inovaţie, tendinţe actuale în tehnologie şi importanţa design-ului în dezvoltarea produselor inovative.

Pe listă se află: Robin Wauters, unul din cei mai cunoscuţi jurnalişi de tehnologie din Europa, Christopher Martin, Senior Expert al Bosch Research and Technology Center, Vitaly Golomb, fondator şi CEO al KeenSystems şi Ştefan Szakal, fondator şi CEO al X3, precum şi Simon Stewart, dezvoltator software la Facebook.

Citeşte şi: How to Web Startup Spotlight: Premii de 20.000 USD pentru cele mai bune startup-uri din regiune 

Cea de-a doua scenă a conferinţei va găzdui panel-uri în care se vor dezbate subiecte specifice zonei de startups: bune practici pentru un startup care trece printr-un program de accelerare; cum să dezvolţi echipa potrivită pentru startup-ul tău; cum să livrezi produsul către piaţa potrivită; sfaturi pentru atragerea investiţiilor; cum să colaborezi şi cum să înveţi de la mentori, investitori şi clienţi; greşelile cele mai frecvente pe care le fac fondatorii startup-urilor. Toate aceste teme vor fi abordate pe parcursul celor două zile împreună cu peste 25 de investitori, reprezentanţi ai acceleratoarelor de afaceri şi ai fondurilor de investiţii ce lucrează cu startup-urile în fază incipientă.

Cea de-a doua scenă este deschisă pentru tot publicul conferinţei, fiind în special concepută pentru cei care îşi dezvoltă în prezent propriul startup sau se pregătesc de acest pas.

Principali beneficiari ai acestor discuţii vor fi şi cele 32 de startup-uri calificate în finala Startup Spotlight, competiţia şi programul de mentorat dezvoltată în paralelul conferinţei How to Web. Echipele finaliste, ce provin din Romania, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia si Polonia, au fost anunţate la începutul acestei săptămâni, şi pot fi vizualizate la http://startupspotlight.co/finalists.

Cei 32 de finalişti primesc prin intermediul programului acces gratuit la workshop-uri dedicate, sesiuni de mentorat, pitching pe scenele conferinţei şi premii cash în valoare totală de 20.000 USD, oferite de către IXIA.

Cele mai citite

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Accizele la carburanți cresc de la 1 ianuarie: Prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți începând cu prima zi a anului, iar scumpirile ar putea continua în 2025. De la 1 ianuarie 2025,...

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...
Ultima oră
Pe aceeași temă