5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Românul care l-a interzis pe Dumnezeu pe Facebook

EXCLUSIV. Românul care l-a interzis pe Dumnezeu pe Facebook

O polemică puternică a apărut în media românească după ce reţeaua de socializare Facebook a decis să închidă două pagini cu conţinut îndreptat împotriva preoţilor şi a Bisericii Ortodoxe Române. Cele două pagini, denumite, în mod înşelător, „Dumnezeu” şi „Iisus Hristos” au adunat, împreună,  aproape 100.000 de persoane care au dat „Like”. Unii dintre aceştia s-au declarat atei sau agnostici.

După închiderea celor două pagini, mulţi dintre susţinătorii mesajelor transmise pe cele două pagini au lansat public mai multe ipoteze legate de numele celui/celor care s-au aflat în spatele închiderii lui „Dumnezeu” şi „Iisus Hristos”. Suspiciunile l-au vizat inclusiv pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel. 

Până la urmă, „vinovatul” pentru raportarea celor două pagini la Facebook nu a mai suportat ca acuzele să se îndrepte în direcţia BOR şi a decis să se „autodenunţe” prin intermediul României libere.

Acesta, un tânăr care nu doreşte totuşi şă îşi facă public numele, susţine că prin acest demers „nu se vrea dezvăluirea identintăţii celor care au făcut raportul, dar se vrea realizarea faptului că Facebook nu a făcut altceva decât să aplice propriile sancţiuni pentru încălcarea unor reguli”. Pentru a confirma că el este cel care le-a pus gând rău ateilor şi agnosticilor de pe Facebook, ne-a trimis capturi cu etapele pe care le-a parcurs pentru raportare. (vezi galeria foto)

Decizia de a raporta pagina de Facebook „Dumnezeu” a fost luată în nume propriu de către un singur om. Ulterior, în cazul paginii „Iisus Hristos”, raportarea a fost făcută de aceeaşi persoană, susţinută de încă patru prieteni. S-a decis luarea atitudinii în ceea ce priveşte acele pagini pentru că atacau sistemul de valori al creştinilor. Gândiţi-vă care ar fi reacţia dumneavoastră, dacă cineva ar lua o poză cu o persoană dragă şi ar începe să o pună în tot felul de ipostaze jignitoare. Nu numai că aţi spune Facebook să verifice existenţa unor insulte, dar aţi cere şi scoaterea acelor imagini”, ne-a declarat tânărul.

Nemulţumirile sale au fost legate de faptul că pe cele două pagini erau afişate „pozeljignitoare, comentarii prin care erau înjuraţi toţi cei care credeau într-un Dumnezeu şi luarea tuturor cărţilor religioase şi icoanelor în batjocură. A fost demarată o campanie prin care cei jigniţi erau vinovaţi de faptul că jignesc. Mai exact, creştinii revoltaţi de insultele aduse lui Dumnezeu erau consideraţi vinovaţi că au luat atitudine”.

Totuşi, tânărul nu a reuşit să-i alunge de tot pe atei de pe reţeaua de socializare, ci doar să le mai scadă din forţă. O nouă comunitate a acestora a reapărut pe Facebook, dar sub un alt nume şi cu mai puţini adepţi. „Multă lume nu a simţit lipsa acestor pagini, comunitatea antiteistă „Dumnezeu” a revenit sub alt nume (dar cu 25.000 de membri mai puţin), iar cea denumită „Iisus Hristos” cu 40.000 de membri mai puţin decât înainte”

 

– pagina de FB „Dumnezeu” a fost pusă pe picioare de Robert, un tânăr din Bucureşti, de 27 de ani, care lucrează într-o corporaţie, potrivit informaţiilor apărute în media. El se declară ateu.

Cele mai citite

Bucureștiul ar putea deveni o singură primărie prin unificarea sectoarelor – propunerea discutată înaintea referendumului local

Referendumul convocat de primarul Nicușor Dan propune unificarea administrativă a Capitalei pentru o mai bună gestionare a bugetului și dezvoltarea urbanistică unitară Un referendum local...

Soluții Inovative pentru Păstrarea Igienei și Curățeniei în spațiile de business

În orice mediu profesional, menținerea standardelor de igienă și curățenie este esențială pentru a asigura un spațiu sănătos și primitor. Sanito.ro oferă o gamă...

Diferențele salariale pe regiuni se adâncesc: Angajații din București câștigă dublu față de cei din Teleorman

Salariile medii nete au crescut în aproape toate județele din România, majoritatea înregistrând creșteri de peste 10%. Excepție fac județele Cluj, Mureș și Gorj,...
Ultima oră
Pe aceeași temă