Galeria online de artă AtelierMix anunţă că, la un an de la deschidere, a vândut peste 100 de lucrări ale artiştilor români, însumând o cifră de afaceri totală de 50.000 EUR.
Atelier Mix este un proiect inovator de promovare a artiştilor români în mediul online. Vizionarea şi achiziţionarea picturilor se desfăşoară pe internet, proces care permite iubitorilor de artă să analizeze comod orice lucrare expusă, având la dispoziţie, în acelaşi timp, o prezentare a pictorului respectiv şi a experienţei sale în domeniul artei.
Galeria a fost fondată în iulie 2010 cu o comunitate formată din 6 artişti şi a reuşit să se extindă, astfel încât în prezent reprezintă 25 de tineri pictori.
Pe lângă vizibilitatea online, AtelierMix a organizat pentru artiştii pe care îi reprezintă şi o serie de vernisaje în Romania şi în SUA. În luna mai, AtelierMix a organizat la Washington, cu ocazia EU Open House, un vernisaj prin care a prezentat publicului american 16 dintre artiştii galeriei, în cadrul unui eveniment cu aproximativ 3.500 de vizitatori într-o singură zi.
30 dintre tablourile expuse în SUA au fost prezentate şi la Bucureşti, în cadrul unui vernisaj special cu ocazia aniversării unui an de la deschiderea galeriei.
Printre artiştii care expun în prezent în cadrul galeriei online se numără: Gina Ster, Marius Burhan, Lucian Lupu, Delia Călinescu, Jean Albu, Ovidiu Cloşca, Ruxandra Răileanu, Daniel Tufiş, Matei Enric, Claudiu Ciobanu, Cristian Gaşpar, Dragoş Burlacu, Sorana Tarus, Nectaria Radu, Irina Neacşu, Alexandru Lupşe.
„Ne-am propus promovarea artiştilor tineri din România atât în ţară cât şi la nivel internaţional şi suntem fericiţi că, în ciuda unui context economic tulbure, am reuşit să ne atingem aceste obiective. Am reuşit acest lucru fără să renunţăm la standardele de calitate pe care ni le-am propus iniţial, legate de originalitatea şi autenticitatea lucrărilor”, declară Floriana Ionescu, fondator AtelierMix.ro.
Vizibilitatea pe care o galerie online o oferă artiştilor concurează semnificativ pe cea oferită de spaţiile de expunere tradiţionale, potrivit Florianei Ionescu. Astfel, primul an a fost încheiat cu un total de 55.000 vizualizări pe site-ul ateliermix.ro.
Ca obiective pentru anul 2011, AtelierMix se va concentra pe creşterea cifrei de afaceri până la 300.000 EUR, printr-un focus pe sectorul de business, abordând mai multe segmente, în care intră fondurile de investiţii în artă, marile corporaţii, segmentul imobiliar etc. Un pas important în atingerea acestui obiectiv îl reprezintă dezvoltarea echipei de colaboratori, odată cu formarea unei echipe de vânzări activă.
AtelierMix va continua campaniile de promovare şi are un calendar cu evenimente lunare, organizate de galerie atât în mediul online cât şi offline, menite să aducă arta contemporană mai aproape de publicul larg.
„O preocupare constantă pentru galeria online de artă a fost şi va rămâne organizarea de evenimente cu impact minim pentru mediu prin reducerea resurselor fizice necesare şi utilizarea pe scară cât mai largă a mijloacelor moderne de comunicare şi prezentare”, declară Ionescu.