6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPonturi pentru convorbiri ieftine în Uniunea Europeană. Operatorii telecom desfiinţează graniţele

Ponturi pentru convorbiri ieftine în Uniunea Europeană. Operatorii telecom desfiinţează graniţele

Minute incluse pentru convorbiri în interiorul Uniunii Europene – aceasta este ultima ofertă cu care mai multe reţele de telefonie mobilă europene şterg graniţele dintre statele membre.

Orange Austria, operator deţinut de France Telecom, a lansat de curând abonamentul Europa 300, care pe lângă cele 1000 de minute în orice reţea austriacă, include câte 300 de minute şi 1000 de mesaje scrise (SMS) care pot fi folosite în orice ţară a Uniunii Europene. Minutele incluse pot fi utilizate atât din Austria către orice destinaţie fixă sau mobilă din UE, dar şi atunci când utilizatorul se află în roaming în oricare din statele membre, atât pentru apeluri efectuate, cât şi pentru cele primite. Un astfel de abonament costă 25 euro/lună.

Un abonament similar are şi T-Mobile Austria, care oferă 2000 de minute naţionale, 300 pentru UE şi trafic de internet naţional nelimitat, dar la un tarif lunar ceva mai piperat, 40 de euro.

Nu numai în Europa de Vest au început să apară numai aceste evenimente. Vecinii noştri bulgari au adoptat modelul. Astfel, reţeaua Globul (deţinută de OTE Group, care deţine şi operatorul local Cosmote România) a lansat câteva abonamente care includ între 100 şi 500 de minute ce pot fi utilizate pentru apeluri locale (către fix şi mobil) şi către destinaţii UE (fixe). Între 20 şi 100 de minute sunt valabile şi în roaming, când utilizatorul călătoreşte în orice ţară UE, atât pentru apeluri primite, cât şi pentru apeluri efectuate.

Astfel, abonaţii scapă de costurile de roaming destul de piperate, în ciuda tarifelor reduse impuse de Comisia Europeană.

Minute naţionale = minute în roaming + taxă/apel

Cosmote România oferă clienţilor posibilitatea de a-şi utiliza minutele naţionale din abonament sau extraopţiuni atunci când se află în roaming întruna din ţările Uniunii Europene, plus Liechtenstein, Norvegia şi Islanda.

La Cosmote, utilizatorii trebuie să-şi activeze opţiunea Roaming Traveler. Vor plăti doar o taxă de apel de 90 eurocenţi fără TVA (1,12 euro cu TVA). Dacă apelul depăşeşte 30 de minute, se vor tarifa încă 90 eurocenţi pentru următoarele. Aceaşi taxă se aplică şi pentru fiecare 15 minute, în cazul apelurilor primite.

Minute Orange pentru ţări favorite

Orange România oferă utilizatorilor 60 de minute incluse în opţiunea Favourite Countries (orice ţară din UE, Moldova şi Elveţia), care pot fi folosite atât în cazul apelurilor din România cătra ţara favorită (fix şi mobil), dar pot fi folosite şi pentru apeluri primite sau efectuate când utilizatorul se află pe teritoriul ţării alese. În cazul apelurilor efectuate în roaming, la fiecare minut se adaugă un tarif de 12,4 eurocenţi (TVA inclus). Opţiunea costă 12,4 euro/lună şi mai include, pe lângă cele 60 de minute, 1 MB pentru transfer de date şi 10 SMS din roaming.

România, minute internaţionale la tarif naţional

Reţelele mobile locale oferă de aproape jumătate de an preţuri mai mici pentru apelurile internaţionale către numere din Uniunea Europeană.

Cosmote România permite utilizatorilor să folosească minutele naţionale incluse în abonament sau în opţiunile de la cartela preplătită pentru apeluri către numere fixe din UE, dar şi către fixe şi mobile din SUA, Canada şi Israel.

Abonaţii Cosmote îşi pot activa şi extraopţiunea internaţional care le oferă tarife reduse cu 50% pentru toate destinaţiile internaţionale. Astfel, tariful de 18,5 eurocenţi/minut se aplică pentru apeluri către reţelele fixe din Europa şi pentru cele fixe şi mobile din SUA, Canada şi Israel, în timp ce un tarif de 28,4 cenţi/minut se aplică pentru destinaţiile mobile europene. Extraopţiunea are un cost de 1,86 euro lunar. Toate tarifele conţin TVA.

Orange România a lansat anul acesta abonamentele cu minute incluse către orice destinaţie din UE, fie aceasta fixă sau mobilă. Astfel, abonamentele din gama Flamingo includ, pe lângă minutele din reţea, minute care pot fi folosite către orice reţea fixă din UE şi minute care pot fi folosite către orice reţea mobilă din UE.

De asemenea, Orange are în portofoliu şi o opţiune cu minute internaţionale incluse – 10 pentru utilizatorii PrePay, 30 pentru abonaţi – care pot fi folosite pentru apeluri către numere fixe şi mobile din Uniunea Europeană, SUA, Canada şi Turcia (se adaugă Republica Moldova numai în cazul utilizatorilor de cartele preplătite). După consumarea minutelor tariful este de 18 eurocenţi/minut pentru toate destinaţiile. Opţiunea costă 1,5 euro/lună pentru clienţii PrePay şi 5 euro pentru abonaţi.

Pentru toate tipurile de clienţi Orange oferă şi opţiuni suplimentare cu minute incluse pentru apeluri către numere fixe din UE, dar şi fixe şi mobile din SUA şi Canada.

Vodafone România oferă clienţilor posibilitatea de a vorbi la tarife reduse cu orice utilizator Vodafone din Europa. Astfel, pentru 1,5 euro/lună toţi clienţii companiei beneficiază de tariful de 17 eurocenţi/minut (abonaţi) sau 18 eurocenţi/minut (utilizatori de cartele preplătite) pentru apeluri către numerele europene Vodafone şi numere mobile ale unor reţele partenere. Tariful se aplică pentru toate apeluri către destinaţii fixe europene.

Clienţii de cartele preplătite ai Vodafone pot activa una dintre cele trei opţiuni cu 30, 60 sau 120 de minute internaţionale, care pot fi folosite pentru apeluri către numere fixe din Europa. Opţiunile cistă 2, 3 sau 5 euro/lună. Abonaţii pot activa opţiunea cu 60 de minute, pentru 1,24 euro/lună (fără TVA).

Pentru cei care sună mai des către Italia, Germania, Spania sau Ungaria, Vodafone practică un tarif şi mai mic, de 7 eurocenţi/minut (destinaţii fixe) şi 20 eurocenţi/minut (destinaţii mobile). Taxa lunară este de 1 euro, fără TVA.

Cele mai citite

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...

România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate per locuitor

În anul 2022, cheltuielile medii pentru îngrijirea sănătății în Uniunea Europeană au fost de peste 3.600 de euro per locuitor, potrivit datelor Eurostat. România ocupă...

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei avertizează asupra riscului de revenire a inflației globale ridicate

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei (RBI), Shaktikanta Das, a atras atenția asupra riscurilor economice persistente, în ciuda succesului politicilor monetare globale de a evita...
Ultima oră
Pe aceeași temă