3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialGuvernul a fost mandatat să impună plata taxei auto la prima vânzare...

Guvernul a fost mandatat să impună plata taxei auto la prima vânzare a maşinilor vechi

Liderii coaliţiei au mandatat Guvernul să impună plata taxei auto la prima vânzare a maşinilor înmatriculate în ţară înainte de intrarea în vigoare a acesteia, cuantumul cu care va fi redusă taxa urmând să fie decis de Executiv, au declarat agenţiei Mediafax surse participante la şedinţa coaliţiei.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a arătat la rândul său că introducerea taxei auto şi pentru maşinile intrate în ţară înainte de intrarea în vigoare a acesteia a fost discutată şi agreată, luni dimineaţa, de liderii coaliţiei.

„S-a convenit în acelaşi timp să fie respectat principiul nediscriminării prin modificările care urmează să fie introduse de Guvern”, a spus Borbely.

În şedinţa de miercuri, Guvernul a amânat o decizie în privinţa taxei auto, surse oficiale declarând  că decizia va fi luată după o analiză de impact şi pe baza unor discuţii care urmează să aibă loc în cadrul coaliţiei.

La finalul şedinţei de guvern, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că „ordonanţa sau legea” de modificare a taxei auto va fi adoptată de Executiv în următoarea şedinţă şi că propunerea sa este aplicarea unei taxe auto care să fie percepută la prima vânzare a maşinilor intrate în ţară înainte de 1 ianuarie 2007, data de introducere a taxei de înmatriculare auto, cu o reducere a cuantumului taxei cuprinsă între 20-30%.

Reducerea taxei va fi aplicată pentru toate maşinile, astfel încât să fie evitată o nouă discriminare, a arătat ministrul.

Sistemul actual al taxei auto va fi modificat după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.

Punctul de vedere a fost transmis pentru un proces în care un român care şi-a cumpărat, în iulie 2008, o maşină second-hand din Germania şi a plătit taxa de poluare pentru înmatricularea în România a reclamat faptul că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu şi celorlalte maşini second-hand deja înregistrate în ţară şi revândute.

Cele mai citite

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.388 lei în noiembrie 2024, o majorare anuală de 13,1%

Cele mai mari salarii nete s-au înregistrat în sectorul IT, cu o medie de 12.423 lei, în timp ce în industria textilă, angajații au...

Netanyahu le este recunoscător lui Trump și Biden pentru sprijinul dat în „eliberarea ostaticilor” din Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a mulțumit lui Donald Trump și Joe Biden pentru ajutorul acordat în acordul privind 'eliberarea ostaticilor', potrivit unui comunicat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă