16.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialCât te costă să închiriezi o maşină în perioada sărbătorilor

Cât te costă să închiriezi o maşină în perioada sărbătorilor

În perioada sărbătorilor de iarnă, turiştii străini şi românii stabiliţi în alte ţări revin în România, iar comenzile pentru închirierile de maşini sunt în creştere. Tarifele încep de la 24 de euro plus TVA pe zi, iar firmele din domeniu estimează că finalul de an va aduce o creştere de 15% a vânzărilor.

„În mod natural piaţa de rent-a-car vede o efervescenţă în perioada sărbătorilor, când există o predispoziţie şi o necesitate pentru deplasare”, a declarat Dudy Perry, CEO New Kopel. „Dacă anul trecut cifrele au fost mult peste aşteptări, în acest an urmărim o creştere de circa 15% pe acest segment. Avem mai multe linii de clienţi pe care urmărim sa îi atragem cu ofertele noastre: atât clienţi corporate, care de obicei au un volum stabil de comenzi, cât şi turiştii străini şi clienţii români care înţeleg beneficiile închirierii unei maşini la destinaţia de vacanţă”, a declarat Perry.

Cea mai mare parte a clienţilor, în procentaj de circa 80%, sunt clienţi străini care vin în România pe perioada sărbătorilor pentru a călători către staţiunile de iarnă. Mai mult de 75% dintre aceştia închiriază de obicei automobile pe o perioadă medie de 5 zile.

„Avem deja un volum de rezervări înregistrate pentru zilele următoare şi ne aşteptăm ca numărul acestora să crească în zilele următoare. Avem clienţi care vin din diferite ţări europene, cu predilecţie Germania, Italia, Spania şi Franţa, dar şi clienţi de pe plan local care urmează să plece spre staţiunile din România pentru sporturi de iarnă. Pentru intervalul 19 decembrie – 4 ianuarie estimăm ca vom avea mai mult de 300 de automobile rezervate„, a spus Dudy Perry.

„În plus, în fiecare an avem câteva mii de români care merg în Austria, spre exemplu, şi care rezervă o maşină pentru deplasarea între staţiunile montane”, a declarat Dudy Perry.

În perioada sărbătorilor de iarnă, tariful pentru închirierea unei maşini porneşte de la 24 de euro plus TVA pe zi. Firmele de închirieri pun la dispoziţia clienţilor şi automobile de teren pentru cei care doresc să meargă şi pe drumuri mai greu accesibile sau în afara ţării.

Un automobil de clasă mică, precum Opel Corsa, poate fi închiriat pentru o săptămână la tariful de 287 de euro. O maşină  cu performanţe superioare şi un habitaclu mai generos, precum Opel Astra,  poate fi închiriată timp de 7 zile pentru un tarif de 322 de euro.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Angajații între 25 și 54 de ani, cei mai bine plătiți din România; diferențe salariale semnificative între genuri și categorii de vârstă

Angajații cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani au cele mai mari salarii din România, cu un venit mediu net de 4.260...

VIDEO Fabrică de anvelope inaugurată în România. Este una dintre cele mai mari investiții din ultimii ani

Un important dezvoltator finlandez, Nokian, a realizat una dintre cele mai mari investiții din ultimii ani în România, inaugurând o fabrică de anvelope la...

Israelul ar fi propus un acord pentru eliberarea tuturor ostaticilor la schimb cu o ieșire pentru Yahya Sinwar

Media israeliene au relatat joi că Israelul ar fi propus un acord ce prevede eliberarea tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza în schimbul unei ieşiri...
Ultima oră
Pe aceeași temă