Pentru executarea unor lucrări de racordare a rețelei nou-montate la sistemul centralizat de distribuție, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei în mai multe zone din localitatea Agigea, miercuri, 22 aprilie 2015, în intervalul 0.00 – 14.00.
Vor fi afectați consumatorii din zona Biserică și cei din perimetrul delimitat de străzile Șos. Mangaliei – Nicolae Titulescu – Ion Creangă – Vlad Țepeș. Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări „Extinderea și reabilitarea rețelei de apă potabilă și de canalizare și o stație de pompare ape uzate nouă – localitatea AGIGEA“, în valoare de 9,56 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 2,73 milioane lei.
În cadrul acestui proiect, rețeaua de apă a fost reabilitată pe o lungime de 2,7 km și extinsă cu 6,08 km. Pe partea de canalizare, sistemele au fost reabilitate sau extinse pe o lungime de 11,5 km. Proiectul mai cuprinde și realizarea unei stații de pompare noi în zona de est a localității.