5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăGDPRProdusele naturiste, între care cele apicole şi alimentele bio, la mare căutare

Produsele naturiste, între care cele apicole şi alimentele bio, la mare căutare

Atenţia consumatorilor se îndreaptă tot mai mult spre produse naturiste şi bio, o dietă cu astfel de alimente reprezentând o componentă esenţială a noului stil de viaţă propus. Magazinul online de produse naturiste Vegis.ro a înregistrat o cifră de afaceri de 1,36 milioane de euro în primele 9 luni ale acestui an, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Categoriile de produse care au înregistrat cele mai mari creșteri au fost produsele apicole și alimentele bio, cu creșteri de 40%, respectiv 30% față de perioada ianuarie – septembrie 2016.

„Studiile arata că 83% dintre consumatorii din mediul urban asociază stilul de viață sănătos cu o alimentație sănătoasă, prin urmare este normal ca aici să se produca primele schimbări și să fie generate creșteri constante. În ultimul an categoria Alimente Bio a crescut ca importanță în portofoliul nostru atât datorită interesului tot mai mare acordat de către consumatori, cât și a lărgirii gamei. Momentan avem aproape 2000 de produse în categoria Alimente, listate pe site și aflate în stoc permanent în depozitul nostru din Brașov” declară Mihai Bucuroiu, fondator și director de dezvoltare Vegis.ro.

Mierea de Manuka Raw și uleiul de cocos rămân cele mai vândute produse pe Vegis.ro și anul acesta. Dintre produsele introduse în portofoliu în 2017, cele mai vândute au fost scortișoara Ceylon, bicarbonatul de sodiu fără aluminiu, mierea de Manuka MGO 830 și spirulina tablete.

”Portofoliul este îmbogățit în permanență cu produse noi din toate categoriile, am avut un total de peste 1000 de produse noi în primele 9 luni ale anului. Desigur că în acest proces avem grijă să delistăm produsele care nu au cerere, pentru că nu ne-am facut un obiectiv de a avea un număr foarte mare de produse, ci de a lista doar acele produse în care avem încredere, sunt conforme și pentru care există cerere” spune fondatorul Vegis.ro. Peste 30% dintre produsele noi provin de la producători români, mici producatori artizanali sau afaceri de familie.

”Prin noile colaborări cu producatori români ne dorim să susținem atât direcția în care se îndreaptă consumatorii, tot mai interesați să cumpere natural și românesc, cât și să sprijinim afacerile românești producatoare de produse naturiste de calitate, care se confruntă cu dificultăți în listarea produselor și aducerea lor aproape de public” adaugă Mihai Bucuroiu.

Orașele din care se înregistrează cel mai mare numar de comenzi sunt: București (care reprezintă 37% din total), Cluj, Brașov, Timișoara, Constanța și Iași.

Comanda medie pe site rămâne 150 lei, aceeasi valoare ca în 2016, în condițiile în care s-a înregistrat o creștere a frecvenței de achiziție la clienții fideli, precum și a numărului de comenzi per ansamblu.

„Am crescut cu 32% numărul de comenzi înregistrate față de primele 3 trimestre ale anului trecut, creștere care indică pe de-o parte interesul ridicat al publicului față de produsele naturiste, și pe de alta parte rezultatul investițiilor noastre recente în platformă, diversificarea portofoliului și îmbunătățirea fluxurilor de procesare a comenzilor. Faptul că suntem singurul magazin online de naturiste din Romania cu toate produsele listate în stoc permanent, și vorbim despre 6500 produse, reprezintă un avantaj competitiv considerabil în atragerea și fidelizarea clienților” adauga Mihai Bucuroiu.

Cea mai puternică tendință remarcată în 2017 în ceea ce privește comportamentul de consum este dorința clientilor de a avea informații complete despre ingredientele produselor, țara de origine a materiei prime, valorile nutriționale și certificările produselor.

Ne bucurăm să vedem această dorință de a fi informat din partea publicului nostru. Până acum noi eram cei care inițiau informarea, anul acesta însă am constatat că ni se cer constant date suplimentare despre produse, așa că am  decis să documentăm complet descrierea produselor, asta însemnând afișarea tabelului cu valorile nutriționale pentru produsele alimentare, ingredientele complete pentru cosmetice, compoziția remediilor naturale și țara de origine pentru fiecare produs în parte. Este un proces anevoios, pentru care am mobilizat resurse adiționale”, declară Mihai Bucuroiu.

Pentru 2017, Vegis.ro estimează să ajungă la afaceri totale de peste 1.8 milioane de euro, în creștere cu 25-30% față de anul precedent, în timp ce piața de produse naturiste vândute online in România crește cu 20% și este estimată să atingă anul acesta aproximativ 35 milioane de euro.

„Obiectivul nostru este să ne consolidăm poziția de lider al pieței, să menținem procentele de creștere peste creșterea pieței și în 2-3 ani să avem o cotă de piață de 10%” mai spune Mihai Bucuroiu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă