Principala piață agro-alimentară din Galați, Piața Centrală, va rămâne joi fără apă potabilă din cauza executării unor lucrări la rețele, restricția afectând zeci de magazine și standuri la care sunt vândute produse din carne și brânzeturi care nu vor putea funcționa în lipsa apei.
Potrivit unui comunicat al operatorului SC Apă Canal SA Galați, în intervalul orar 8.00-18.00, în Piața Centrală nu va fi apă potabilă, fiind afectate Hala Nouă și magazinele Soroli Cola și SC Euroseru. Motivul sistării alimentării cu apă potabilă este executarea lucrărilor de cuplare a conductei Dn 630mm PEHD, în str.Traian colț cu str. Eroilor, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizare str. Traian, între str. Brăilei și Metro, Obiect lll Reabilitare rețele de apă potabilă și de canalizare str. Traian tronson Parc Rizer – str.Tecuci“.