Trupa Taxi a lansat, luni, o melodie în memoria victimelor incendiului izbucnit, vineri, în clubul Colectiv din Bucureşti. Intitulată "Ce faceţi?", melodia este însoţită de o imagine neagră, în semn de doliu pentru cele 32 de persoane decedate.
"Hei, ce faceţi? De fapt, ştiu, vă gândiţi la mine/ Staţi liniştiţi, m-a durut cam rău, dar acum mi-e bine/ Suntem toţi aici, lumea se poartă frumos, ne-au pus aripi noi/ Şi totul ar fi perfect, doar că ne e şi nouă dor de voi./ În rest este bine, sunt concerte rock peste tot şi se aude foarte clar, se aude fiecare cuvânt/ Şi băieţii cântă foarte, foarte, foarte tare/ Pentru că doar aşa se aude mai încet răul de pe Pământ", sunt o parte dintre versurile melodiei trupei Taxi.
Până în momentul difuzării acestei ştiri, melodia "Ce faceţi?" are peste 35.000 de vizualizări pe YouTube.
Solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, a fost prezent, luni, la vernisajul expoziţiei de fotografie a Teodorei Maftei, jurnalista rănită grav, vineri, în incendiul din clubul Colectiv.
Tânăra jurnalistă se află în prezent în stare gravă, în secţia de terapie intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.
Potrivit celui mai recent bilanţ al autorităţilor, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 31 de persoane. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, până la 90 fiind în stare critică şi gravă.